Gura lumii

Gura lumii, 19.03.2018

S-au gândit să-l termine, dar au căzut în propria capcană. Este vorba de un individ tare incomod pentru o anumită structură, dar mai ales pentru fostul ei conducător. Acesta a fost luat în vizor şi s-a încercat o schemă prin care să i se taie toate sursele de finanţare. Cei care au fost soldaţi de nădejde în această operaţiune, spun bârfitorii, s-au arătat atât de meticuloşi, încât au ajuns să verifice şi firul de leuştean, dacă persoana vizată l-a cumpărat şi a achitat pentru el. Manevra n-a reuşit, fostul şef a fost huşuit, iar cei care trag acum sunt soldaţii. Excesul lor de zel a ajuns la urechile individului vizat. Cârcotaşii spun că omul nu s-a hazardat să se arunce într-o luptă cu toţi deodată. Duce o luptă de gherilă şi-i ia pe fiecare în parte. Mai nasol pentru soldaţi este că individul are şi cu ce să-i lovească şi deja şi-a arătat forţa prin câteva raiduri devastatoare.

Vorbesc gurile rele din regiunea cu lămpaşe că un fost şef cu trese pe umeri a fost reactivat. Nu în serviciul pe care l-a condus, ci la un privat, iar motivul este legat de influenţa sa. Individul a căutat o vreme să-şi găsească un post călduţ de şef pe la o administraţie. Cum a fost un om cu cinci feţe în timp ce împărţea dreptatea, a fost refuzat categoric. Pe de altă parte, şi când era pe post conducea afaceri din care-i revenea o sumă consistentă, însă acum are misiunea de a-i convinge prin ”metode specifice” pe alţi diriguitori de fonduri să cotizeze. Şi acum îi revine un procent consistent, iar bârfitorii spun că deja i-au făcut pe plac vreo doi edili, afacerea necurată merge bine. Oamenii încolţiţi au cotizat către firma pe care o reprezintă fostul şef sume frumuşele, iar achiziţiile fie sunt inutile ori supraestimate, ori ambele.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura