Gura lumii

Gura lumii, 18.05.2017

Şcoala altfel este de-a dreptul altfel. Au demonstrat-o elevii de nici cinci clase înrolaţi la o unitate bine cotată din municipiul reşedinţă din judeţ. Aflaţi în săptămâna dedicată într-o zonă de agrement, şcolarii s-au dat în stambă cu limbajul colorat pe care-l foloseau. Atât de colorat şi de vulgar, încât celor care i-au auzit li s-au ofilit urechile. Replici precum „mă-ta-i proastă” au fost dintre cele mai blânde pe care oamenii noştri le-au ascultat de la şcolarii care jucau ping-pong. Iar, dacă ar trebui să redăm întreg vocabularul lor în acest text, cu siguranţă s-ar înroşi hârtia pe care va fi tipărit. Aşadar, să nu vă miraţi că la examenele maturităţii cuvintele îmbracă alte sensuri decât cele din dicţionar, iar limba română este un tărâm plin de mistere pentru şcolarii noştri.

De o vreme încoace, din prea mult elan, sau din ordinul mai marilor, sticleţii noştri împuşcă cu amenzi la stânga şi la dreapta, uneori fără a avea motiv. Şoferii sunt primii pe lista celor sancţionaţi, cu precădere cei care folosesc autostrada. Spun cârcotaşii că mulţi dintre ei şi-au încasat-o pentru că ar fi avut viteza depăşită, deşi, în realitate lucrurile nu stăteau aşa. Este şi cazul unui şofer disciplinat cu o maşină şi mai disciplinată, care avea la bord tot ce trebuie să-l avertizeze dacă cumva depăşeşte viteza admisă pe acel drum. Acesta a rupt o filă din „carnetul de cec-uri” al poliţistului, deşi nu o merita. Explicaţia agentului a fost că l-a prins cu radarul. I-a arătat o poză, dar în acea poză erau trei maşini… Lucru care se va tranşa în instanţă. Dar, până atunci, banii curg în vistieria ţării, iar oamenii legii vor fi apreciaţi că şi-au făcut planul de amenzi. Fără să se gândească la un lucru: cheltuielile de judecată ale statului vor fi mai mari decât amenzile date şoferilor pe nedrept.

One thought on “Gura lumii, 18.05.2017

  • La birfa nr 2 e vorba de target de amenzi. Asta vor sefii. Asa merg treburile in Ipj hd.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura