Gura lumii, 18.04.2018

17 aprilie 2018 | 1 Comentariu

Vorbesc cârcotaşii că un şef de pe la un serviciu dintr-o primărie de municipiu se plimbă pe la toate târgurile din lume. Cică vrea să promoveze un obiectiv turistic. Numai că, după ce a adus facturi gigante, s-a dat de gol cu călătoriile lui de lucru. Zvonerii au aflat că omul nostru a mers recent la un târg, dar nu singur, ci cu nevasta, dar şi cu un prieten şi cu soţia acestuia. Toţi, deşi doar unul dintre ei este angajat la primărie, s-au plimbat, pe banii publici, au stat la hoteluri scumpe. Că doar nu au scos nici un leu din buzunar, iar fraierii de contribuabili plătesc facturile. Numai că, povestesc cârcotaşii prin târg, se pare că s-a aflat despre practicile omului nostru şi s-ar putea ca aceasta să fi fost ultima escapadă pe banii publici.

Înfometaţi de bani, nişte furnizori de servicii de la stat bagă tare pe ultima sută de metri, în speranţa că vor căpăta niscai firfirici. Nu foarte mulţi, ci măcar să aibă de unde să-şi tragă lefurile lor. Aşa că, vrând nevrând, oamenii trebuie să suporte canicula din apartamente şi să arunce bani pe fereastră, chiar dacă acest lucru li se pare absurd şi dubios. Atât de cald le-a fost, încât le venea să-şi întoarcă locuinţele pe dos şi să doarmă afară. O lecţie pe care au învăţat-o din ce în ce mai bine şi care îi va determina să-şi dorească să fie independenţi de serviciile băieţilor respectivi.

Loading...

Publicat in: Gura lumii


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. July spune:

    Pai daca s-a aflat sa plateasca omul escapada…sa i se impute din salar ca doar are de unde!!! Adica tot contribuabilul sa plateasca si de data asta plimbarile unora? Sa le fie rusineeeee!!!

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Alcoolul şi nesăbuinţa l-au dus la puşcărie

Vasile Cosmin Buia, tânărul din Deva care a urcat beat la volan, fără să aibă permis de conducere şi a...

Devean bătut şi tâlhărit de propriul său fiu

Un tânăr din Deva, de 26 de ani, a ajuns în spatele gratiilor după ce şi-a maltratat propriul tată. Este...

Roxana Căpăţână, la un pas de a ieşi din arest

Deveanca Roxana Căpăţână (foto), acuzată de trafic de droguri, ar putea fi eliberată din arest preventiv. Potrivit purtătorului de cuvânt...

Închide