Gura lumii

Se vorbeşte de o vreme încoace tot mai mult, prin zona sudică a judeţului, despre un primar al unui oraş muncitoresc, care, cică, şi-ar fi băgat niţel mai mult decât trebuia mâinile în banii publici, aşa că a ajuns să fie luat în colimator de băieţii cu ochii ageri şi urechile ciulite permanent. Cârcotaşii susţin că, băiat isteţ de felul lui, edilul cu pricina n-a comis ilegalităţi pe faţă, pentru a-şi direcţiona bănuţii spre conturile personale, ci a lucrat cu „acoperire”. Adică, el avea grijă ca licitaţiile organizate de primărie pentru acordarea unor lucrări de interes public, să fie câştigate doar de două firme, când de una, când de alta. Firme ale căror proprietari aveau grijă să-i vireze primarului şpaga cuvenită în conturile secrete, deţinute de acesta în altă ţară. Problema-i că după o vreme, lumea s-a cam prins cum stau treburile şi a început să vorbească. Apoi, au apărut şi reclamaţiile pe la cei de la anticorupţie. Aşa că, vorbesc gurile rele, acum, primarului cu pricina îi cam tremură turul pantalonilor şi se aşteaptă la ce este mai rău.

Este cunoscută zicala care spune că este bine să faci doar ce zice popa, nu ce face el. Aşa vorbesc enoriaşii dintr-o comună a judeţului despre preotul care-i păstoreşte şi care-i îndeamnă în fiecare duminică, la slujbă, cum trebuie să se poarte pentru a nu pierde căile Domnului şi, mai ales, pentru a nu cădea în păcat. Toate bune şi frumoase, zic sătenii, numai că popa ăsta al nostru una predică în biserică şi alta face în realitate. Adică, după ce termină slujba şi îşi dă jos patrafirul, popa cel preacucernic parcă uită de tot de Dumnezeu şi se poartă de parcă l-ar gâdila Aghiuţă cu coada pe sub buric. Nu-i destul, vorbesc bătrânii şi babele satului, că popa lor miroase aproape toată ziua a „aghiazmă de prună”, dar a dat şi iama printre codanele din comună, pe care le cheamă la spovedanie, nu în biserică, ci la el acasă. Şi când ies de la spovedit, codanele sunt toate ciufulite şi roşii în obraji, ca para focului. Aşa că, zic oamenii prin sat, este bine să te iei numai după ce zice popa, nu şi după ce face el.



 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

restaurantmaestro
 

EDITORIAL

  • Cu cine naiba să mai votez?
  • 02 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,, Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 11 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 10:07 ore.
    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 10:07 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 10:07 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 10:07 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 17 zile si 10:07 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 20 zile si 10:07 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 21 zile si 10:07 ore.

    Starea vremii

    Înnorat -7°C Înnorat
    Lu Şanse de Zăpadă
    -1/-9
    Ma Înnorat
    3/-17
    Mi Parţial Însorit
    -3/-18

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale