Gura lumii

Gura lumii 17.04.2015

gura-lumii

Vorbesc cârcotaşii că un director de pe la noi de prin judeţ a reuşit până acum să-şi bage foarte mulţi bani în buzunare, după ce şi-a înfiinţat o asociaţie non-profit. Zvonerii susţin că omul nostru a fentat până acum pe toată lumea, aprovizionându-şi conturile cu sume grase. Gurile rele povestesc pe la colţuri că directorul de care vorbim direcţionează şpaga primită de la firmele care câştigă lucrări importante la firma pe care o conduce, iar patronii de la acestea îi trimit banii la fundaţia pe care o are omul nostru. În acest fel, nimeni nu are habar, decât cei de la Fisc, despre cum se face că respectivul nu a fost prins până acum cu şpaga în geantă, dar a reuşit să-şi ridice case şi să se distreze în vacanţe exotice scumpe.

 

Povestesc gurile rele pe la colţuri că un primar din judeţ are mari probleme, după ce anchetatorii par să se apropie tot mai mult de instituţia pe care o conduce el. Apropierea respectivă, spun zvonerii, se referă la nişte proiecte de investiţii, care au fost derulate de către primăria cu pricina, dar care au mari lacune la capitolul finalizare. Cârcotaşii şuşotesc prin târg că primarul nostru este destul de speriat, că va fi băgat şi el la „beciul domnesc” al judeţului. Cică de o vreme, omul nostru nu mai vorbeşte cu nimeni, s-a închis în el şi se pare că s-a consolat că zilele lui ca primar sunt numărate. Pentru el, se pare că viitorul nu sună deloc bine.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura