Gura lumii

Gura lumii 15.03.2017

Deşi unora nu le va veni să creadă, dar este cert faptul că aleşii hunedoreni au, cum se spune, sânge în instalaţii. Drept dovadă este atitudinea unui primar din nordul judeţului, cu multe voturi în tolbă, care i-a dat replica liderului de la centru, lucru pe care prea puţini îl fac de teamă să nu-şi piardă din privilegiile oferite de funcţiile din partid, decise de la vârf. Încurajată de faptul că din puzderia de pretendenţi, ea a fost aleasă să conducă partidul, cu alură de statuie, umbla cu nasul prin nori, crezându-se intangibilă. Iar, discuţia pe care a avut-o cu alesul din judeţ a adus-o, oarecum, cu picioarele pe pământ. Acesta a lovit-o unde o durea mai tare, arătându-i că nu este recunoscută ca lider autohton în sânul partidului. Iar, întrebarea pe care i-a adresat-o i-a uimit pe cei de faţă, iar cea vizată a dat-o în bâlbâială.

Spun gurile rele că un reprezentant al societăţii civile dintr-un municipiu important din judeţ ar avea ceva probleme de personalitate. Cu un comportament obsesiv-compulsiv individul se prezintă la întrunirile aleşilor, dând citire aceloraşi epistole de fiecare dată. Astfel încât, aleşii ştiu răspunsurile la problemele ridicate pe dinafară, spunându-i-le cu fiecare ocazie care li se oferă. Scenarii care se repetă şi care par interesante pentru nou-veniţi. Nu se ştie până când, pentru că auditoriul individului dă semne de plictiseală, iar unele reacţii verbale ale lui, cu tentă agresivă, i-au pus pe gânduri. Lucru care, se pare, va duce la anumite măsuri, mai puţin agreate de personajul vocal şi care se recomandă drept exponent al societăţii civile.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura