Gura lumii, 13.03.2017

12 martie 2017 | Adauga un comentariu

Cine a ”sifonat”? Întrebarea îi macină pe membrii unei echipe de control care ar fi trebuit să se asigure că tot ce punem pe masă este şi bun de mâncat. Oamenii au vrut să facă o acţiune surpriză în regiunea cu lămpaşe a judeţului, după ce primiseră informaţii că sunt nereguli mai ales în localurile din zonele de vacanţă. S-au pus pe drum şi şi-au anunţat colegii care răspundeau de zonă. Când au ajuns la faţa locului, controlorii au avut o mare surpriză şi au constatat că toate localurile erau închise cu lacăt. Aşa că s-au gândit la un alt plan. Au controlat şi au plecat, chipurile, fără să descopere nimic. Doar că unul dintre ei nu s-a arătat la control şi a rămas ca simplu turist. Omul şi-a notat totul şi şi-a chemat coechipierii.

Concurs pentru un post de şef organizat de un edil dintr-o localitate minieră din judeţ, cu dedicaţie pentru copilul unui coleg de partid. S-a mai întâmplat şi foarte posibil să se mai petreacă astfel de lucruri, dar problema este că odrasla n-are studiile necesare pentru ocuparea postului, nu are nici măcar o zi de lucru şi nu ştie altceva să facă decât să spargă banii la păcănele. Cârcotaşii spun că fostul ocupant al postului, plecat peste mări şi ţări, după ce s-a schimbat conducerea oraşului, a depus prin avocat o sesizare. Omul a primit ponturile şi dovezile că postul este aranjat chiar de la foştii colegi, unii dintre ei calificaţi şi dornici să ocupe funcţia. Aceiaşi cârcotaşi spun că edilul denunţat se gândeşte acum să anuleze concursul şi să scape de răspundere pe motiv că faptele nu s-au întâmplat.

Publicat in: Gura lumii


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Lansare de carte pentru copii la Parcul de Afaceri Simeria

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială a judeţului Hunedoara, organizează vineri, 17 martie, începând...

CNS Cetate a reuşit prima victorie din retur

Ovidiu Mănăstire Gruparea antrenată de Viorel Tănase s-a impus în faţa lui ACS Poli II Timişoara, scor 2-0 (0-0), obţinând...

Sute de fermieri sancţionaţi pentru arderea miriştilor

În urma valului de incendii necontrolate de vegetaţie uscată din ultimele săptămâni, care au afectat între 1.000 şi 2.000 de...

Închide