Gura lumii

Gura lumii

Cică patronul unui local din apropierea catedralei de lângă parc, din municipiul cu cetate, i-a ameninţat recent pe locatarii unui imobil din apropiere că le va bumbăcii copiii, dacă mai reclamă la poliţie că e prea tare muzica din localul său. Gurile rele susţin că patronul de care vorbim nu are frică de nimeni, lăudându-se în stânga şi-n dreapta că nimeni nu-l va amenda şi nu-i va putea închide localul, deoarece are pile prea mari în municipiu. Locatarii din apropiere spun că sunt terorizaţi de multă vreme de muzica dată la maximum în localul patronului cu pile sus puse, dar până acum nu s-au prea văzut măsuri luate de autorităţile locale competente, ca urmare a reclamaţiilor lor. Se pare însă că acum individul cu pricina are şanse mari să îşi piardă autorizaţia de funcţionare, deoarece locatarii terorizaţi, supăraţi foc că acesta le-a transmis ameninţări la adresa copiilor, cică au găsit metoda prin care să-i vină de hac. 

Spun cârcotaşii că în familia unui ministru din judeţ e linişte mare acum. Cel puţin aşa susţin membrii acesteia. Recent, soţul ministrului aflat în centrul unui mare scandal mediatic şi politic, le spunea amicilor că e totul în regulă şi că situaţia e sub control în ceea ce o priveşte pe nevasta sa. Gurile rele spun că omul făcea aceste afirmaţii, dar nu părea prea senin, ba din contră, cam  îngrijorat. Cârcotaşii susţin că omul de fapt este extrem de necăjit, deoarece pe lângă faptul că soţia sa se află în colimator şi s-ar putea să-i fie distrusă cariera politică, acum este şi el supus tirurilor de acuze venite din partea duşmanilor, dar şi a colegilor de partid. Nu băgăm mâna în foc că ar fi adevărat, dar se vorbeşte prin cel târg din sudul judeţului că personajul respectiv este dispus să pună la bătaie orice şi oricât, numai să-i scape nevasta basma curată. Rămâne de văzut dacă este suficient ceea ce va pune el la bătaie, având în vedere faptul că nu doar imaginea consoartei sale va ieşi şifonată din acest scandal, ci şi a partidului din care cei doi fac parte.

One thought on “Gura lumii

  • patroni localurilor ii au de partea lor chiar pe cei care ar trebui sa-i controleze si sa-i amendeze.unde credeti ca isi beau cafeaua si se distreaza gratis autoritatile locale ?in toate localurile unde patroni isi permit sa faca ce vor cu linistea celor din jur.cum au primit autorizatii de functionare cu program de noapte linga blocurile de locuit ?? la foarte multa lume nu convin aceste lucruri dar putini i-au atitudine ca astai romanu.rog publicati metoda cum poate fi rezolvata problema.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura