Gura lumii, 12.09.2014

În România, legile în vigoare reprezintă „bariere” numai pentru cei cinstiţi şi „fraieri”, deoarece cei şmecheri, cu pile, bani sau sprijin politic găsesc portiţe pentru a le eluda. Cam la fel stau lucrurile şi în cazul respectării regulamentelor desfăşurării activităţii fotbalistice la nivel judeţean. Cică la multe echipe din ligile inferioare se încalcă frecvent şi flagrant cel puţin două prevederi regulamentare cu care de obicei FRF e aprigă şi atentă, până la cele mai mici detalii. Federaţia a impus din acest sezon o nouă regulă care obligă echipele gazdă să utilizeze ca bancă de rezerve banca aflată în jumătatea de teren opus celei în care îşi desfăşoară activitatea arbitrul asistent de pe partea băncilor de rezerve, pentru a nu se pune presiune pe purtătorul de fanion. Mulţi „chibiţi” au constatat însă că această regulă e ignorată de majoritatea echipelor mici şi că oficialii prezenţi la jocuri nu au făcut mare caz de nerespectarea ei, poate pentru că încă nu au aflat de ea sau poate pentru că nu li s-a părut importantă. Altă prevedere călcată în picioare frecvent este cea referitoare la calificarea antrenorilor care dirijează echipele de pe băncile tehnice. Cică, deşi această regulă e mai veche, multe echipe se prezintă la jocuri cu antrenori care nu deţin acte prin care să-şi dovedească nivelul de calificare, iar oficialii care ar trebui să-i verifice se cam fac că plouă. Prin urmare, când e clar că mulţi îşi fură singuri căciula şi vor să păcălească fotbalul, nu mai e cazul să ne mirăm că de cinci ani încoace nici o echipă din judeţ nu a mai fost în stare să câştige, în teren, barajul de promovare în eşalonul superior.

Trăim o vreme în care, din cauza numeroaselor tentaţii (calculator, televiziune, baruri, discoteci), e aparent greu să atragi copiii spre sport. Interesul autorităţilor e nul, preocuparea cluburilor pentru juniori tinde spre zero, astfel că antrenorii care fac selecţia la echipele de copii şi juniori sunt obligaţi să-i accepte şi pe cei mai puţin talentaţi, dar dornici de afirmare. Astfel, dacă nu ar exista pasiunea şi motivaţia, visul unor părinţi de a-şi îndruma copiii spre performanţă, sectorul sportului juvenil ar fi la pământ. În aceste condiţii, o asociaţie judeţeană care organizează şi competiţii sportive rezervate juniorilor a înţeles că pentru a sprijini sportul juvenil e bine să existe cât mai multe echipe şi cât mai multe concursuri, indiferent de mai micile dau mai marile încălcări ale regulamentului. Ideea e bună în principiu, atâta timp cât s-ar promova neplata unor taxe, reducerea costurilor de transport sau alte facilităţi. Apar însă probleme atunci când, sub pretextul „nesabotării” competiţiei, unii oficiali închid ochii la folosirea unor jucători pe fals, deoarece se distruge spiritul competiţiei şi se creşte riscul apariţiei unor accidentări. Cică un astfel de caz, în care o echipă reclama că adversarii au avut în teren jucători mai mari, a fost abordată cu principii nepotrivite de oficialul prezent la joc. Se pare că acesta, care are o funcţie de top în structura asociaţiei ce organiza competiţia, i-a convins pe reclamagii să renunţe la a depune o contestaţie oficială, spunându-le că „lasă bă, ce vă plângeţi, vreţi să se retragă şi să nu mai aveţi cu cine să jucaţi”.