Gura lumii

Gura lumii, 12.03.2014

gura lumiiVorbesc cârcotaşii că un avocat dintr-un municipiu al judeţului s-a pus serios pe treabă mai ales în ultima vreme. Cică vorbesc gurile rele că omul nostru s-a specializat să pună mâna pe locuinţele unor oameni care mai au puţin de trăit. Zvonerii au aflat şi acum şuşotesc pe la colţuri că avocatul de care vorbim îi fentează pe muribunzi, să treacă locuinţele pe numele său, deşi ei au rude în viaţă. Autorităţile s-au sesizat, pentru că lucrurile sunt extrem de suspecte în acest caz. Cârcotaşii susţin că omul de care facem vorbire nu mai merge pe la alte procese, pentru că a găsit un mod mai uşor de a face bani, deşi lucrurile nu sunt tocmai ortodoxe. Cică apărătorul cu pricina află pe diverse căi despre bătrâni care stau singuri, sunt şi bolnavi şi nu mai au prea mult de trăit, merge pe la ei şi-i convinge să treacă proprietăţile pe numele lui, asigurându-i că el va avea grijă de ei. Numai că nu totul se petrece aşa cum promite respectivul, dar sigur este că, în final, rudele decedatului rămân fără moştenire.

Spun gurile rele că o administratoare de asociaţie din municipiul cu castel a fost dată afară recent, pentru un motiv extrem de simplu: a furat. Femeia de care vorbim a deţinut pentru scurt timp funcţia cu pricina, numai că în loc să-şi facă treaba pentru care a fost pusă acolo, a început să bage mâna în banii oamenilor. Cum asociaţia este una cu oameni de vază din municipiu, femeia s-o fi gândit că aici poate să-şi facă mendrele, deoarece locatarii nu se vor sesiza, fiindcă nu sunt săraci. Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la asociaţie, iar femeia a fost prinsă destul de rapid. Iar acum, urmează să dea socoteală organelor abilitate s-o cerceteze penal.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura