Gura lumii

Gura lumii, 1.03.2017

Vorbesc gurile rele că zona de sud a judeţului vuieşte despre o întâmplare petrecută recent. Implicaţi ar fi un primar, o duduie consilieră şi un director. Cică zvonerii se distrează copios pe seama celor trei. Cârcotaşii povestesc pe la colţuri că duduia l-a tras pe sfoară pe directorul de care vorbim. Cum? Cică între cei doi era o poveste frumoasă de dragoste. Numai că primarul nostru a intrat pe fir şi a ademenit-o pe duduie într-o nouă poveste de amor. Directorul trădat se pare că suferă, iar în urmă cu câteva zile, el a fost răzbunat. Asta, spun gurile rele, pentru că primarul a fost prins în flagrant cu noua lui iubire. De aici şi scandalul cât casa. Bârfitorii de la peluză comentează în fel şi chip această poveste, dar mai ales aşteaptă reacţiile celor implicaţi în acest triunghi amoros.

Spun zvonerii prin zonă că la un liceu renumit, elevii ajung aproape zilnic la medic, deoarece mănâncă la cantina instituţiei. Cum mai multe persoane au fost concediate de la unitatea respectivă, pentru că nu au mai fost suficiente fonduri, lucrurile au luat-o razna pe acolo. Elevii se plâng zilnic de dureri de burtă şi vomită, însă conducerea nu mişcă un deget. În aceste condiţii, copiii riscă să se îmbolnăvească grav, şi, probabil, atunci, se va sesiza cineva care poate să rezolve problema asta. Degeaba se vaită elevii, că nu vine nimeni să-i salveze. Şi, cum colegiul este unul mare şi renumit, ar fi normal să se sesizeze cineva. Sau, se vrea ca toată unitatea să ajungă la spital, că spre asta se îndreaptă situaţia despre care vorbim. Până atunci, zilnic, elevii de aici se plâng părinţilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura