Grupã de foc pentru FC CIP

7 iulie 2009 | Adauga un comentariu

11 x 1

Ciprian Marinuţ

Campioana României va juca în UEFA Futsal Cup, pe teren propriu, împotriva liderelor din Georgia şi Olanda şi a unei echipe venite din calificări. Oficialii echipei devene susţin că totul e posibil, întrucât valoarea echipelor e sensibil egală şi speră ca FC CIP să se califice în turul de elită graţie avantajului terenului propriu.

Se va juca la Deva
Revenită în lumea bună a futsalului european după câştigarea titlului de campioană, FC CIP Deva şi-a aflat, la finalul săptămânii, adversarii din turul principal al UEFA Futsal Cup. Campionii României au fost capii de serie la tragerea la sorţi efectuată de UEFA şi au fost repartizaţi în grupa a 6-a alături de echipe pe care le-au mai întâlnit în anii trecuţi: Iberia Tbilisi, campioana Georgiei şi FC Marlene, campioana Olandei. A patra echipă a grupei va veni din calificări şi va fi cea mai bună dintre ASA Tel Aviv (Israel), Erebuni Erevan (Armenia), Hvot (Islanda) şi Allstars Viena (Austria). Dincolo de adversarii consideraţi accesibili, vestea bună a fost că meciurile se vor juca la Deva, întrucât UEFA a dat credit echipei devene pentru organizarea turneului, programat în perioada 26 septembrie – 4 octombrie. “Am mai organizat un astfel de turneu în 2006 şi am primit note bune, iar UEFA ne-a dat din nou această şansă”, a spus Paul Grecu, vicepreşedintele FC CIP. “Am primit instrucţiuni clare de la UEFA şi suntem siguri că vom asigura o organizare foarte bună”, a precizat George Mara, preşedintele executiv al FC CIP.

Mizează pe sprijinul publicului
Oficialii echipei devene susţin că totul e posibil pentru FC CIP, întrucât valoarea echipelor e sensibil egală şi speră ca devenii să se califice în turul de elită graţie avantajului terenului propriu. “Cu olandezii am mai jucat în 2006 la Deva şi am pierdut cu 2-3, după ce am condus cu 2-1. Iar cu georgienii am jucat în 2007 în Croaţia şi am câştigat greu cu 4-3, chiar dacă ei aveau patru brazilieni în lot. Grupa e foarte echilibrată, întrucât şi campioana Israelului, care cred că va fi a patra echipă, e bună. Toate echipele au şanse la calificare, dar sper ca noi să profităm de avantajul terenului propriu şi de sprijinul publicului”, a spus George Mara.
Primele două clasate din cele şase grupe ale turului principal se vor califica în turul de elită în care vor intra în cursă şi cele mai galonate echipe ale Europei. Este vorba de deţinătoarea trofeului Interviú Madrid (Spania), campioana din 2008 MFK Viz-Sinara Ekaterinburg (Rusia), finalista de anul trecut ElPozo Murcia (Spania) şi AFC Kairat Almaty (Kazastan), semifinalista ultimelor trei ediţii.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Cei mai bãnoşi consilieri din Deva

Aproape 800.000 lei (opt miliarde de lei vechi) însumează veniturile salariale şi din alte activităţi ale consilierilor locali din Deva,...

Nu-i de glumit. Atenţie la UV!

Ne-am dat dracului, nu mai putem sta la soare, nu mai putem circula după ora 11 cu capul descoperit, nu...

În Delta Dunãrii, cu hotelul plutitor “Sf. Andrei”

Chiar şi în condiţii de criză, turiştii vin în Delta Dunării, preferând de multe ori să închirieze pontoane-dormitor sau hoteluri...

Închide