Greva foamei cu efect dublu

Fără doar şi poate, evenimentul cap de afiş al săptămânii trecute în judeţ a fost greva foamei declarată de Florin Cazacu, primarul municipiului Brad. De ce a recurs ditamai primarul de municipiu la un asemenea gest extrem? A făcut-o – conform declaraţiei sale – pentru că a ajuns la concluzia că este singura cale de a-i sensibiliza pe guvernanţi să aloce fondurile necesare asigurării agentului termic în anotimpul rece, pentru ca locuitorii din Brad să nu mai îngheţe în apartamente.
Acum, trebuie să spun că problema asigurării căldurii în apartamentele brădenilor nu este nouă. Ea este arhicunoscută de ani buni la toate nivelele. Nu este prima dată – ci probabil a 15-a oară – când, la început de iarnă, locuitorii din Brad suferă mai multe sau mai puţine zile de frig în case, iar administraţia locală se duce cu miloaga la judeţ şi la guvern, cerând bani cu care să asigure furnizarea peste iarnă a agentului termic în casele oamenilor. Deşi toată lumea, indiferent de cine s-a aflat la guvernare, ştia că aceasta nu-i o soluţie, că o să vină vremea când guvernul nu va mai da bani pentru aşa ceva, până acum, nu s-a rezolvat nimic. Pardon, s-a făcut un fel de cârpăceală la vechea centrală de la Gurabarza, care să-i asigure o mai bună funcţionare şi un consum mai mic de combustibil, dar se pare că efectul este aproape nul. Îmi amintesc că s-a vorbit şi de un proiect susţinut cu fonduri europene, care prevedea construirea unei centrale noi, menite să asigure încălzirea oraşului. Culmea, dacă bine mai ţin minte, în respectivul proiect era inclusă chiar şi introducerea gazului metan în Brad. Se înţelege că totul a rămas la stadiul poveştilor de aburit electoratul.
Să revin, însă, la greva foamei în care a stat timp de cinci zile Florin Cazacu şi la urmările acţiunii sale. În primul rând, să vedem ce a urmărit edilul şef al Bradului cu această supunere voluntară la înfometare. Păi, el era la mare înghesuială şi nu prea avea multe soluţii să iasă din strâmtoreala în care se afla. Pe de-o parte, în rândul locuitorilor oraşului se acumulaseră în ultimii ani o seamă de nemulţumiri la adresa lui, nemulţumiri care acum aveau toate condiţiile să se amplifice, ducându-l pe primar la pierderi ireparabile de imagine. Pe de altă parte, cu toate insistenţele sale, nici de la nivelul conducerii judeţului, nici de la Guvern, nu se întrezărea vreo intenţie de a aloca fonduri pentru asigurarea căldurii în apartamentele brădenilor. Logic, Florin Cazacu, fiind cu spatele la zid, a ales poate singura mişcare – nu ştim dacă a fost ideea lui, sau i-a sugerat-o cineva? – prin care putea să-i facă pe cei din conducerea judeţului să se implice mai serios în rezolvarea acestei probleme şi să-i determine pe guvernanţi să aloce rapid banii necesari, ori să vină cu soluţia prin care să se asigure căldura în Brad.
Fireşte, adversarii săi politici, şi nu numai, au sărit mintenaş la gâtul lui Cazacu, pe care l-au acuzat – s-ar putea chiar să aibă în unele privinţe dreptate! – de proastă administrare, punându-i în cârcă situaţia în care se află locuitorii oraşului. Mai mult, atât Dorin Gligor, liderul judeţean al PDL, cât şi prefectul Attila Dezsi, şi-au asumat meritul în rezolvarea acestei probleme. Le dăm crezare, deoarece ştim că atât prefectul de Hunedoara, cât şi preşedintele democrat-liberalilor hunedoreni au intervenit la şefii din guvern, venind şi cu soluţii, în acest sens.
Nu mi-am propus să-i iau apărarea lui Florin Cazacu, deoarece sunt sigur că nu este primarul perfect, că are şi el păcatele lui. Dar, indiferent cine ce zice, important este că, prin acţiunea lui, hulită de unii, aplaudată de alţii, omul şi-a atins scopul. Nu ştiu, însă, ce efect a avut această grevă a foamei asupra locuitorilor din Brad. L-a ajutat ea oare pe Florin Cazacu să recâştige măcar o parte din electoratul care i-a devenit ostil în ultima perioadă? Rămâne de văzut la următoarele alegeri.