Ginerele susţinea Bac-ul, soacra îl supraveghea

4 octombrie 2010 | 1 Comentariu

Livia Botici

Trei profesoare din Valea Jiului sunt în vizorul şefilor de la Inspectoratul Şcolar Hunedoara, după ce, în sesiunea de anul acesta a examenului de Bacalaureat, au fost prinse că îşi supravegheau, în sala de testare, membri ai familiei sau chiar propriii elevi, deşi această practică este strict interzisă.

Supraveghere cu… coincidenţe

Estera Ana Filip, fostul director adjunct al Grupului Şcolar Minier Lupeni, Maria Alina Hiciu, profesor la Colegiul „Mihai Viteazul” din Vulcan şi Dorina Zoia, profesor cu câte o jumătate de normă la fiecare dintre cele două instituţii şcolare amintite, sunt cele trei dăscăliţe care au fost prinse de superiori supraveghind în clase unde nu aveau voie, potrivit metodologiei. Fostul director adjunct al Grupului Şcolar Minier Lupeni a participat ca profesor-supraveghetor la o clasă a Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul” din Vulcan, culmea, exact acolo unde ginerele său susţinea examenul de Bacalaureat. Profesoara Maria Alina Hiciu a supravegheat în incinta Grupului Şcolar Minier Lupeni şi, coincidenţă sau nu, acesta era fix locul în care fratele său susţinea testarea. Nici în cazul celei de-a treia profesoare, lucrurile nu stau tocmai clar, întrucât femeia a supravegheat examenul de Bacalaureat la Grupul Şcolar Minier Lupeni, acolo unde era angajată cu jumătate de normă şi, prin urmare, îi cunoştea pe toţi cei care susţineau examenul.

„A spus că ginerele nu face parte din familie”

Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, inspectorul şcolar general adjunct Ilie Pârvan spune că purtarea profesoarelor nu a afectat cu nimic buna desfăşurare a examenului de Bacalaureat, dar, totuşi, ele vor fi sancţionate. „Preşedinţii de comisii, care se aflau în sălile de examen, au cerut ca aceste trei doamne profesor să fie eliminate din comisiile de supraveghere, întrucât s-a aflat situaţia în care erau. Astfel, ele au fost înlocuite de urgenţă, iar Bacalaureatul s-a desfăşurat normal. Problema mare se ridică abia acum. Tuturor profesorilor supraveghetori li s-a prelucrat metodologia şi le-au fost prezentate toate regulile în această materie. De altfel, cele trei cadre didactice au dat declaraţii scrise, cum că nu ar avea rude până la gradul al IV-lea, inclusiv, printre candidaţi. Ca o situaţie de râsu’-plânsu’, doamna Estera Ana Filip a spus că, dânsa consideră că ginerele nu face parte din familie. Ancheta privind aceste întâmplări este deocamdată în desfăşurare, dar, pot să vă asigur că profesoarele în cauză nu vor mai putea să supravegheze, timp de mulţi ani, un examen”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct.

Publicat in: Actualitate


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. eu spune:

    culmea ginerele nu sustinea examenul in aceeasi sala ci in alt oras si in alta institutie scolara…va rog sa va informati corect data viitoare cand mai publicati un articol

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Minerii pensionari vor semna pentru suspendarea preşedintelui

Cel puţin 20 de mii de semnături pentru suspendarea şefului statului ar fi strânse din cele şase localităţi ale Văii...

Locuri de munca vacante 4 octombrie 2010 Hunedoara

zidar rosar-tencuitor - 9;  zidar pietrar - 7;  vopsitor industrial - 6;  vânzător - 13;  sudor - 12;  şofer de...

Minerul Lupeni se desfiinţeazã?

Minerul Lupeni a suferit al treilea eşec consecutiv, 0-3 cu Dacia Mioveni, sâmbătă, acasă. Enervat de şirul negativ al echipei,...

Închide