Gigi Becali şi-a achitat datoria

11 mai 2010 | Adauga un comentariu

Dana Istudor

După ce a ajuns principal subiect de ştiri pe toate canalele mass-media, multimilionarul Gigi Becali (foto) şi-a achitat, în sfârşit, o datorie în valoare de 55.000 de lei.
Restanţele la impozitele pe clădirea deţinută în Petroşani de către Fundaţia „Gigi Becali”, acolo unde patronul Stelei intenţiona să mute nişte romi de prin Ferentari, au fost plătite zilele trecute. Aceasta, numai după ce Fundaţia s-a trezit cu un sechestru pe clădire, pentru că nu mai achitase dările locale din anul 2006. „Atât de mult a fost mediatizată această problemă, încât am primit zilele trecute copia ordinului de plată pentru virarea sumei pentru care a fost pus titlul executoriu, sumă care ne-a şi intrat în cont“, a precizat Ioana Mărgulescu, şeful Biroului Impozite şi Taxe Locale Petroşani.
O altă firmă cu datorii mari este UPSRUEM Craiova. Intrată în faliment, aceasta are de achitat circa 400.000 de lei, cu titlul de impozite şi taxe locale. „Serviciul de impozite şi taxe a depus la Cartea Funciară un sechestru pe bunurile imobile ale UPSRUEM Craiova. Sechestrul a fost întocmit în perioada 2004-2006 şi pentru că firma nu-şi întăbulase clădirea, la vremea respectivă nu s-a putut materializa. Am profitat de ocazia că UPSRUEM şi-a întabulat recent clădirea, am pus sechestru la Cartea Funciară, iar a doua zi, a apărut informaţia că a intrat în faliment. Avem ocazia şi satisfacţia că suntem înscrişi la Cartea Funciară, deci, suntem de rang I şi putem intra în posesia unei jumătăţi din suma datorată“, a mai spus Ioana Mărgulescu. În ceea ce priveşte firma UPSRUEM Craiova, reprezentanţii Biroului de Impozite şi Taxe Locale din Petroşani speră să recupereze o jumătate din datorie. Aici ar fi vorba despre aproape 200.000 de lei.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
S-au terminat banii

Banii necesari pentru începerea lucrărilor de izolare termică a 35 de blocuri de locuinţe din Petroşani întârzie să apară. Deşi...

Şefii direcţiilor deconcentrate, incerţi pe posturi

Funcţiile de conducere ale direcţiilor deconcentrate devin din nou o miză la nivelul judeţului, dar „în nici un caz nu...

Dispărută, descoperită

O tânără de 16 ani din Vulcan a fost găsită, în week-end, în apropierea Spitalului de Urgenţă Petroşani. Poliţiştii au...

Închide