Mesagerul financiar-fiscal

GHID OFICIAL A.N.A.F. PRIVIND INSPECŢIA FISCALĂ

În vederea transparentizării procesului de inspecţie fiscală şi îmbunătăţirea relaţiei dintre organele fiscale şi contribuabili/plătitori, ANAF a publicat pe site-ul propriu, un ghid al inspecţiei fiscale, în care oferă informaţii detaliate despre controlul fiscal şi etapele efectuării acestuia, controlul inopinat, drepturile şi obligaţiile contribuabilului sau conduita inspectorului fiscal.
Astfel, inspecţiile fiscale ale ANAF se desfăşoară în anumite condiţii, cu respectarea mai multor reguli atât din partea organelor de inspecţie, cât şi din partea contribuabilului supus inspecţiei fiscale.
Inspecţia fiscală se desfăşoară în baza prevederilor din Codul de procedură fiscală şi reprezintă activitatea ce are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor în legătură cu stabilirea obligaţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare şi a situaţiilor de fapt aferente, precum şi stabilirea diferenţelor de obligaţii fiscale principale.
Potrivit normelor în vigoare, inspecţia fiscală poate fi de două tipuri:
– inspecţie fiscală generală – activitatea de verificare a modului de îndeplinire a tuturor obligaţiilor fiscale şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă ce revin unui contribuabil/plătitor, pentru o perioadă de timp determinată;
– inspecţie fiscală parţială – activitatea de verificare a modului de îndeplinire a uneia sau mai multor obligaţii fiscale, precum şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă, ce revin unui contribuabil/plătitor pentru o perioadă de timp determinată.
Organul fiscal competent decide asupra efectuării unei inspecţii fiscale, generale sau parţiale, pe baza analizei de risc.
În cele ce urmează vom prezenta câteva reguli a căror respectare poate scuti contribuabilul/plătitorul de eventualele neplăceri create de inspecţia fiscală.
1. Inspecţia fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt şi raporturilor juridice care sunt relevante pentru impunere.
Inspectorii fiscali acţionează potrivit unor obiective de cercetare şi investigare precise şi punctuale, iar controlul se desfăşoară în baza unei tematici stabilite.
2. Inspecţia fiscală va fi efectuată în aşa fel încât să afecteze cât mai puţin activitatea curentă a contribuabililor şi să utilizeze eficient timpul destinat inspecţiei fiscale. Astfel, inspecţia fiscală se poate desfăşura la sediul contribuabilului/organului fiscal/alt sediu ales de comun acord, în timpul programului de lucru al contribuabilului.
De reţinut că inspecţia fiscală se poate desfăşura şi în afara programului de lucru al contribuabilului, dar numai cu acordul scris al acestuia şi cu aprobarea conducătorului organului de inspecţie fiscală.
Este important ca plătitorul/contribuabilul să pună la dispoziţia organelor de inspecţie un spaţiu adecvat, precum şi o minimă logistică necesară desfăşurării inspecţiei fiscale, stabilind o persoană de contact care va oferi/primi informaţiile în cazul în care administratorul sau directorul economic/contabilul şef lipseşte. Atribuţiile acestei persoane se rezumă doar la a prezenta exclusiv documentele solicitate, fiind recomandată evitarea discuţiilor colaterale.
3. Inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Orice inspecţie fiscală nu se mai poate desfăşura pentru o perioadă deja verificată, pentru acelaşi impozit, aceeaşi taxă, contribuţie sau alte sume datorate bugetului general consolidat, cu excepţia situaţiei în care, ca urmare a apariţiei unor date suplimentare necunoscute organului de inspecţie fiscală la data efectuării inspecţiei fiscale, care pot influenţa rezultatele acesteia, este necesară o reverificare.
Această reverificare se poate face doar în baza unei decizii emisă de conducătorul organului de inspecţie fiscală, decizie care poate fi contestată.
4. Activitatea de inspecţie fiscală se organizează şi se desfăşoară în baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare aprobate în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF.
5. La începerea inspecţiei fiscale, inspectorul este obligat să prezinte contribuabilului legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu semnate de conducătorul organului de control fiscal. Începerea inspecţiei fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control.
De reţinut că data de la care începe inspecţia, înscrisă în Registrul Unic de Control al firmei, este data de la care se calculează durata inspecţiei fiscale.
6. La finalizarea inspecţiei fiscale, contribuabilul este obligat să dea o declaraţie scrisă pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile solicitate pentru inspecţia fiscală. În declaraţie se va menţiona faptul că au fost restituite toate documentele solicitate şi puse la dispoziţie de contribuabil. Deşi aceste operaţiuni şi înscrisuri par formale, din punct de vedere procedural au însemnătatea lor şi pot fi folosite, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase, ca argumente probatorii în faza de contestaţie la autorităţile fiscale competente şi/sau în instanţa de judecată.
7. Contribuabilul are obligaţia să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale la termenul şi în condiţiile stabilite de organul de inspecţie fiscală.
De reţinut că obligaţia de mai sus presupune şi faptul că împotriva actului administrativ fiscal încheiat pot fi exercitate căile de atac prevăzute de Codul de procedură fiscală, atât în ceea ce priveşte suspendarea executării actului întocmit, cât şi referitor la fondul actului.

 

Rubrică susţinută de TVG Tax Audit srl Deva
Societate de consultanţă fiscală • Societate de audit financiar
email: [email protected]

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura