Comunitate

Geoagiu, drumul către dezvoltare şi modernizare

Magdalena Şerban

Prin efort şi consecvenţă, edilii oraşului Geoagiu au reuşit să obţină, prima finanţare externă din România, pentru reabilitarea infrastructurii într-o staţiune balneoclimaterică. După şapte ani de drumuri şi birocraţie, rezultatul a fost pe măsura speranţelor. Iar investiţiile nu par a se opri aici.

Bani europeni pentru o staţiune europeană

Proiectul, aflat deja în plin proces de execuţie, vizează îmbunătăţirea infrastructurii generale, în vederea dezvoltării turismului şi sprijinirii economiei locale şi regionale prin conturarea cadrului optim necesar pentru investitorii autohtoni sau străini, astfel încât, prin investiţiile lor, să creeze locuri de muncă, în special în domeniul turismului. Valoarea totală este de 23.077.242 lei, din care 17.118.013 lei sunt nerambursabili. „Mai exact, 98 la sută din valoarea totală a proiectului este finanţat prin Fondul European de Dezvoltare, iar contribuţia noastră, de la bugetul local, este de doar doi la sută din total”, menţionează Simion Mariş (foto), primarul oraşului Geoagiu.

O delegaţie formată din 10 persoane s-a deplasat, în aceste zile, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru a se asigura de sprijinul acestuia şi în anul 2011, pentru o cât mai bună implementare a proiectului. „Acum, sperăm ca vremea să ne ajute şi să ţină cu noi, pentru ca lucrările să se desfăşoare în condiţii optime. Avem credinţa că bunul Dumnezeu ne va sprijini şi acum, niciodată nelăsându-ne la greu”, spunea edilul-şef din Geoagiu.

Reţea de canalizare în trei sate

De asemenea, s-a început modernizarea Căminului Cultural din satul Bozeş, lucrare demarată prin Compania Naţională de Investiţii şi a cărei valoare se ridică la suma de 100.000 lei, iar reţeaua de canalizare a satului Gelmar se află la final de execuţie. „Avem speranţa că tot în acest an, se vor concretiza lucrările de introducere a canalizării şi în satul Aurel Vlaicu. Iar în câteva zile, vom depune proiectul (prin Agenţia de Mediu), pentru introducerea canalizării şi în satul Bozeş”, adaugă cu satisfacţie Simion Mariş.

Lecţia de administraţie continuă cu bifarea şi altor realizări, însă câştigarea premiului „Destinaţii europene de excelenţă“ reprezintă cel mai bun prilej de promovare a tot ce este definitoriu pentru frumoasa staţiune pe care Simion Mariş o păstoreşte: „Geoagiu-Băi a fost clasificată ca staţiune turistică de interes naţional în anul 2008, dar proprietăţile curative ale apelor de aici sunt cunoscute din perioada romană, o parte din termele romane păstrându-se şi acum“, după cum ne spune chiar el.

Cu asemenea investiţii de amploare, se poate spune că oraşul Geoagiu a cunoscut drumul european către succes.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura