Gara din Petroşani intră în reparaţii

27 ianuarie 2011 | 2 Comentarii

Carmen Cosman

Staţia CFR Petroşani, care arată la ora actuală dezolant, ar putea fi reabilitată în acest an. Administraţia publică locală din Petroşani a făcut numeroase demersuri, iar Regionala CFR Timişoara a decis includerea în programul de reparaţii şi a gării din Petroşani, pentru care, până acum, nu s-au găsit fonduri.

S-a pus lacătul pe gară

Imobilul staţiei CFR Petroşani este de aproximativ 10 ani într-o stare avansată de degradare, iar o intenţie de reabilitare a existat, dar nu s-a finalizat. A fost făcută o infuzie serioasă de bani în dotarea clădirii aflate în ruină, cu geamuri şi uşi de tip termopan, dar nu s-au mai găsit fonduri şi pentru finalizarea lucrărilor. CFR Călători a decis, după numeroase demersuri, să renunţe la a mai funcţiona în clădirea fostei staţii şi şi-a construit o casă de bilete şi o sală de aşteptare în imediata apropiere, în timp ce vechiul imobil a fost încuiat.

Veştile sunt nesperat de bune

Conform unei adrese a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, remisă Primăriei Petroşani, Sucursala Regională C.F. Timişoara a inclus în propunerile pentru Programul de reparaţii infrastructură feroviară pe anul 2011, poziţia “Reparaţii capitale clădire călători staţia C.F. Petroşani”. Practic, după aprobarea Bugetului pe anul 2011 al Companiei Naţionale Căi Ferate “C.F.R.” S.A., se vor demara procedurile de achiziţie a proiectării şi execuţiei lucrărilor de reparaţii a Gării Petroşani. “Prin reabilitarea gării, municipiul Petroşani va face încă un pas important spre câştigarea prestigiului unei staţiuni turistice de interes naţional, obiectivul primordial al administraţiei locale”, au precizat reprezentanţii municipalităţii.

Publicat in: Actualitate, Flash


Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Valea Jiului spune:

    Sa fie intrunceas bun,doamne ajuta sa se renoveze gara de la noi din Petrosani,ca arata groaznic si cun miros ingrozitor in jurul ei.

  2. Johann spune:

    „Sa fie intrunceas (?!) bun” ? Va intuiesc ardoarea dorintelor,dar nu traiti din iluzii.Luati referinte despre personajul care conduce Regionala C.F.Timisoara,despre ce sustinere politica are,despre eternele planuri de reabilitare a garii,care apar in apropierea campaniilor electorale devoratoare de bani ce trebuie sa „pice” de undeva.Si nu-l implicati si pe Doamne-Doamne in asta ca nu-i sef de gara.De noi depinde, cind sintem singuri in cabina de vot cu stampila si buletinul de vot.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
„Le tăiem microfoanele”

Vedetele echipei de fotbal Universitatea Petroşani, cântăreţii trupei Alb-Negru, Kamara (foto) şi Andrei Ştefănescu, nu s-au mai alăturat echipei în...

Grupă grea la juniori

Selecţionata de fotbal juniori a judeţului Hunedoara, pregătită de Ionuţ Stelescu (foto), va juca în etapa secundă a Campionatului Naţional...

Un nou termen în procesul proxeneţilor

Un nou termen în procesul traficanţilor de carne vie s-a consumat, ieri, la Tribunalul Hunedoara. Cei aproximativ 90 de inculpaţi,...

Închide