FlashSport

Fotbalul mic e la mare preţ

Ciprian Marinuţ

Un număr record de 49 de echipe s-au înscris, ieri, la startul ligilor a IV-a şi a V-a, astfel că în competiţiile organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara vor fi cu 10 echipe mai mult decât în sezonul precedent.

Multe echipe noi
Pe lista tragerii la sorţi la Liga a IV-a, efectuată, ieri, cu ocazia Adunării Generale a AJF Hunedoara, au fost prezente 18 echipe, faţă de 16 câte au evoluat în sezonul trecut. La Liga a V-a, „invazia” de echipe a fost atât de mare încât AJF Hunedoara a decis să organizeze campionatul în trei serii cu câte 10-11 echipe (în total 31 de echipe) faţă de două serii cu 11 şi 12 echipe sezonul trecut. „Numele noi din Liga a IV-a sunt Club Jiul, RealSport Deva, Mureşul II Deva şi Retezatul Haţeg. În plus, îşi va continua activitatea în acest eşalon şi o echipă secundă a FC Hunedoara. În Liga a V-a, echipele nou venite sunt: Unirea Veţel, Cetatea Răchitova, Roben Haţeg, Beriana Beriu, AS Băiţa şi Unirea Şoimuş. E posibil ca din Liga a IV-a să se retragă înainte de start Mureşul II Deva şi Dacicus Orăştie, însă celelalte echipe vor juca aproape sigur în noua ediţie”, a spus Adrian Radu, preşedintele Comisiei de Competiţii a AJF.

Campionat ieftin
Poate principalul element de atractivitate al campionatelor judeţene este accesibilitatea din punct de vedere financiar. „Taxele de înscriere sunt aceleaşi ca şi în sezonul trecut, tarifele fiind de 300 de lei la Liga a IV-a, 200 de lei pentru Liga a V-a şi 100 de lei pentru echipele de juniori C, D şi E. Baremurile de arbitraj sunt printre cele mai mici din ţară, deşi au fost mărite de la 305 lei, plus cheltuielile de transport la 385 lei, tarif unic”, a precizat Mircea Sîrbu, preşedintele AJF Hunedoara. „Toate cele 30 de echipe din sate şi comune vor primi câte un rând de echipament de la Consiliul Judeţean Hunedoara”, a spus Bogdan Sever,  vicepreşedintele AJF şi membru al Consiliului Judeţean.
Startul campionatului e programat în 28 august la Liga a IV-a şi în 11 sau 18 septembrie la Liga a V-a.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura