Sport

Fotbal agreabil în primul derby al sezonului

Ciprian Marinuţ

Cu foştii jucători ai Mureşului Deva, Tănase şi Gigi Ştefan, în prim-plan, FC Cristur a învins cu 7-4 pe Partizan, echipă dirijată din teren de Karoly Gaşpari, ex-antrenor al FC CIP, în primul meci tare al noii ediţii a Campionatului „RealSport” de Fotbal Amatori.

Derby onorat
Ambele combatante aveau maximum de puncte după primele două etape, iar în loturile lor mai erau pe lângă cei numiţi deja şi alţi foşti jucători, care au cochetat pe vremuri cu fotbalul adevărat. Pâcleşan (FC Cristur) a jucat cândva în Liga I, Salamon şi Jorza (tot FC Cristur) au evoluat în eşalonul trei, iar Costăchescu (Partizan), care însă n-a jucat, a fost în vremurile de aur ale fotbalului hunedorean la Corvinul. Cu aşa distribuţie, meciul a avut majoritatea ingredientelor unui show de calitate. S-au marcat 11 goluri, au fost multe faze frumos construite şi am văzut numeroase pase inspirate şi execuţii de efect. În plus, au fost şi câteva dueluri, urmate de replici în care cei puţin mai aprigi îi trimiteau pe cei care se plângeau la şah, precizând că fotbalul nu e sport de domnişoare.

Gigi Ştefan, „torpilorul“
Contrar cursului jocului, scorul a fost deschis de Partizan. Drăgănesc (min. 9) a prins un voleu la vinclu şi l-a învins pe Csoma, 0-1. FC Cristur, care a fost vioara întâi a partidei a reacţionat prompt, iar Gigi Ştefan (min. 10, 14 şi 15) a marcat trei goluri consecutive şi a dus scorul la 1-3. Superioritatea trupei „clădite” pe experienţa veteranilor Tănase şi Gigi Ştefan (autor a cinci goluri) a mai fost concretizată o dată înainte de pauză de Mitincu (24), astfel că prima repriză s-a încheiat cu scorul de 1-4. FC Cristur a rulat mai mult rezervele şi tinerii în repriza secundă, iar jocul a fost mai echilibrat. Drept dovadă, repriza a doua s-a încheiat la egalitate, 3-3, iar FC Cristur s-a impus astfel cu 7-4. După pauză, pentru Partizan au marcat Gaşpari (29), Curtean (40) şi Drăgănesc (49), iar pentru FC Cristur au punctat Gigi Ştefan (36 şi 48) şi Mitincu (38).

One thought on “Fotbal agreabil în primul derby al sezonului

  • lasa-te ,gigi, ca numai gura e de tine.,cracanatule.lasa pe altii mai tineri,ca tu esti mos-cocos.Retrage-te,trecutule!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura