Politica si administratie

Fondul de salarii la Consiliul Judeţean, dublu faţă de anul trecut

În prezent, e bine să fii angajat la stat şi nu la privat, asta e clar. Pentru că salariile la primării, consilii judeţene au crescut considerabil. Iar munca, ştie toată lumea, nu se compară.
La Primăria Deva, de exemplu, pe an, salariile se ridică la 10 milioane de euro, a declarat edilul şef Florin Oancea. O sumă enormă, tocmai de aceea, numărul salariaţilor din această primărie va scădea cu aproximativ 200, din cei peste 900, câţi sunt acum.
Am vrut să aflăm cum stă treaba la Consiliul Judeţean Hunedoara cu salariile angajaţilor. Şi ce am aflat? Dacă în anul 2017, cheltuiala cu cei 155 de salariaţi a fost de peste 11 milioane de lei, anul acesta se estimează că fondul de salarii, tot pentru 155 de oameni, va fi dublu. Adică de aproape 23 milioane de lei. Conducerea instituţiei susţine că, probabil, fondul de salarii nu va ajunge la 23 milioane de lei, pentru că şi în 2017 se estima un fond de 16 milioane de lei şi s-a achitat doar puţin peste 11 milioane de lei. În fine, una peste alta, aşteptăm de la actuala conducere a CJ Hunedoara să-i testeze pe salariaţi, aşa cum a promis atunci când a preluat şefia instituţiei. Având în vedere că salariile s-au dublat şi aici, credem că este binevenită o asemenea acţiune, să vedem şi noi, ce performanţe se plătesc din banii publici. Că o grămadă de bani se returnează de la Consiliul Judeţean pentru drumuri făcute prost sau pentru case de cultură neterminate. Să vedem şi noi cine a greşit. (S. Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura