Eveniment

Finul primarului din Petroşani s-a ales cu un dosar penal

Controversatul afacerist Emil Bercea, finul lui Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani, s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi ofensă adusă autorităţilor.

A refuzat să fie testat

Fapta a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, când, se pare, Emil Bercea s-a urcat băut la volan şi a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliţiei Rutiere. „Pentru că mirosea a alcool, s-a trecut la testarea cu aparatul Drager, pentru stabilirea alcoolemiei. Acesta doar a mimat că suflă în aparat, iar în acel moment, echipajul a solicitat să fie condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice. A fost atenţionat să se conformeze regulilor, dar şi la spital a avut iniţial un caracter oscilant. S-a făcut din nou că suflă în aparat şi a refuzat să i se recolteze probe biologice. Consiliat de avocatul său, în cele din urmă a acceptat”, a declarat Ştefan Ciucă, adjunct al comandantului Poliţiei Petroşani. Pe lângă dosarul penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, pe numele lui Emil Bercea, poliţiştii au deschis şi un dosar penal pentru ofensă adusă autorităţilor. „În momentul în care a fost oprit în trafic, şoferul Emil Bercea a adresat injurii organelor de poliţie, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal. În acest moment, el poate circula cu maşina, pe baza unei dovezi de circulaţie”, ne-a declarat comisarul Ilie-Titel Brăgaru, şeful Poliţiei Petroşani. Dacă rezultatele analizelor de sânge de la Institutul de Medicină Legală vor indica prezenţa alcoolului în sânge, finul primarului din Petroşani riscă să fie pedepsit şi pentru conducere sub influenţa alcoolului, dar şi dacă rezultatul va fi negativ, el poate fi pedepsit pentru ofensă adusă autorităţilor. (D. Istudor)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura