Festivalul berii, la Hunedoara

7 septembrie 2009 | Adauga un comentariu

05 Festivalu berii Hunedoara9350

Nicolle Ebner

Mii de hunedoreni şi-au petrecut zilele sfârşitului de săptămână pe platoul din faţa Casei de Cultură şi terasele amenajate pe străzile din jurul instituţiei, închise circulaţiei rutiere timp de trei zile.

Spectacole pentru toate gusturile…
În ultimii ani, în luna septembrie, berea şi muzica au făcut casă bună, cel puţin timp de trei zile, adică în perioada desfăşurării Festivalului Berii. Vineri, prima seară de festival a fost deschisă de Mariana Anghel, Mariana Suciu, Mirela Mănescu, Vali Tănase, Bogdan Toma şi Ansamblul Haţegana, iar marele concert al serii a fost susţinut de Patti, Adnana Olariu, Cristina Vasiu – vocea de „argint” a Hunedoarei la Mamaia 2009, Next Generation şi Connection Junior. Conform tradiţiei, seara dedicată tinerilor s-a încheiat cu o discotecă în aer liber.

…şi vârstele
Sâmbătă, atmosfera specială a acestor genuri de sărbători a fost întreţinută atât de spectacolele folclorice, care au început la ora 17.00, cât şi de trupele Nativ, TNT, Out Fitt, Connection.
Atracţia serii au fost concertele celor de la Animal X şi al Andei Adam. Focurile de artificii de la miezul nopţii i-au prins pe hunedoreni în centrul oraşului, degustând zecile de mărci de bere puse la bătaie de comercianţi, dar şi mititeii, cârnaţii şi fripturile ce au sfârâit pe grătare, până spre dimineaţă.

Au stat la coadă, pentru o masă liberă
Ieri, ultima zi a petrecerii de toamnă organizată de Primăria Hunedoara, în aer liber, şi-a păstrat caracteristica de a oferi spectacole pentru toate gusturile. După trei ore de muzică populară, Adnana Olariu, Cristina Vasiu, Connection, TNT, şi Kids Style au susţinut o repriză de o oră de ritmuri antrenante, încheierea celor trei zile de petreceri aparţinând lui Matteo, Mihai (ex-3Sud Est) şi Claudia (ex-Sexxy). În toate cele trei zile ale Festivalului Berii, comercianţii n-au mai prididit cu munca, terasele fiind în permanenţă sub asaltul clienţilor. Mai ales în toiul spectacolelor artistice, hunedorenii au fost nevoiţi să stea la rând, ca să prindă o masă liberă. Şi asta a fost doar încălzirea, pentru că, după cum spun reprezentanţii conducerii Primăriei Hunedoara, Festivalul Berii este un preambul la principalul eveniment al municipiului, “Zilele Hunedoarei”, care se va sărbători la mijlocul lunii octombrie.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
După ce s-au bătut singuri, şi-au pus şi sare pe rană

Olimpic Simeria a început cu stângul noul sezon al Ligii I, fiind învinsă, acasă, cu 5-2, de United Galaţi. Simerienii...

Parteneriatul penibil pentru România

Ceea ce am văzut sâmbătă pe la posturile de ştiri nu a făcut decât să-mi confirme că această coaliţie, lansată...

Bulina albă

Ioan Henţiu, primarul comunei Veţel

Închide