Actualitate

Fericire pe dreapta

02 volodia macovei (5)Volodia Macovei
Atâta fericire, atâta zâmbet, atâta dragoste cum am văzut ieri în formaţia Moloţ-Gligor, incredibilă până acum câteva zile, n-am mai văzut de o istorie şi ceva. Întâlnirea cu presa, la care PNL şi PDL au anunţat logodna şi viitorul măritiş într-un mare partid de dreapta, a fost ca după câştigarea cu 60 la sută a alegerilor din 2012 – varianta USL. Ce memorie scurtă au politicienii români!
Evident, cei doi foşti beligeranţi în tabere opuse găsesc acum tot felul de argumente pentru a spăla din cenuşa momentului politic. Că ar fi vorba de interesul naţional, de interesul dreptei de a se unifica, de o bruscă potrivire în ţeluri şi idealuri. Liberalii vin cu o reţetă uşor halucinantă: păi, dacă nu a mers cu USL-ul, sigur merge cu PDL-ul, că uităm de alianţe şi fuzionăm într-un „mare partid”. Cât de mare va fi acest partid, rămâne de văzut. Deocamdată, privind scorurile electorale extrem de firave, observăm că întruneşte, noua construcţie, undeva la 27 la sută, mai mult decât insuficient într-o bătălie serioasă cu stânga politică. Sunt curios să văd dacă actuala conducere interimară a PNL, la nivel naţional, va reuşi să capteze adeziunea necondiţionată a întregii formaţiuni la ideea formării noului partid. Poate va fi în regulă, poate nu va fi, rămâne de văzut.
Evident, în judeţul Hunedoara nu vor fi mari probleme. PDL-ul hunedorean, slăbit de neîncrederea unor lideri, de micile şi marile orgolii din interior, de autoîndepărtarea de formaţiune a unor primari – verificabilă simplu, prin analiza rezultatelor la alegerile din 25 mai -, simte că primeşte o porţie zdravănă de oxigen prin „lipirea” de organizaţia liberală condusă de Moloţ. Astfel, democrat-liberalii hunedoreni nu au nici un motiv să nu prezinte maximă docilitate în procesul de fuziune cu liberalii.
Şi pentru PNL e bine, pentru că scorul la alegeri i-a cam debusolat, dovedind că prea multă încredere şi ceva mai puţină şi aplicată muncă, duc la dezastru. Integrând PDL-ul hunedorean, liberalii îşi vor construi o nouă şansă.
Acum, rămâne de văzut şi ce vor face social-democraţii, care, evident, nu vor putea sta cu mâinile în sân, mai ales că vor începe să piardă din funcţiile tari din administraţia publică locală.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura