Fãrã vedete, dar cu speranţe

5 iunie 2009 | Adauga un comentariu

FRANCE ARTISTIC GYMNASTIC EUROPEAN CHAMPIONSHIPS

Ciprian Marinuţ

Lotul olimpic al României va fi lipsit de vedetele Sandra Izbaşa (foto) şi Ana Maria Tămîrjan la Internaţionalele României, însă antrenorii speră ca gimnastele din eşalonul doi să se ridice la pretenţiile unei competiţii de top.
Invitaţie pentru public
Sportivi din 11 ţări vor participa, astăzi şi mâine, la întrecerile Internaţionalelor de Gimnastică ale României, organizate de Federaţia Română de Gimnastică în Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti. „Sperăm să fie o competiţie folositoare pentru sportivii noştri. Intrarea la sală va fi liberă, de aceea, aşteptăm un public numeros”, a declarat secretarul general al FRG, Mircea Apolzan.

Viitorul sună… bine
Competiţia oferă posibilitatea gimnastelor şi gimnaştilor din eşalonul doi al loturilor naţionale să se afirme, întrucât vedetele sunt accidentate, atât la femi-
nin, cât şi la masculin. Sandra Izbaşa este în recuperare, după extirparea negilor din talpă, iar Ana Maria Tămîrjan are încă probleme medicale. La fel, la masculin doi, dintre cei mai valoroşi gimnaşti, Robert Stănescu şi Daniel Popescu se confruntă cu accidentări. Este aşadar, momentul ca sportivii care încă n-au confirmat, să demonstreze că au valoare şi că pot să se ridice la pretenţiile şi rigorile competiţiilor internaţionale de top. Lotul feminin este format din: Gabriela Drăgoi Diana Chelaru, Amelia Racea, Ana Porgras, Raluca Haidu şi Diana Trenca. La masculin, România va fi reprezentată de: Flavius Koczi, Răzvan Şelariu, Alin Jivan, Marius Berbecar, Cosmin Popescu, Ovidiu Buidoşo, Andrei Ursache, Adrian Bucur şi Cristian Băţagă. Competiţia va fi transmisă în direct de TVR2.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Preşedintele Comisiei de Disciplinã al AJF Hunedoara contraatacã

Preşedintele Comisiei de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, procurorul Cornel Mihăiescu, respinge acuzaţiile observatorilor, care mânjesc imaginea...

Renaşte rugby-ul la Petroşani

Revenirea după doi ani în Divizia Naţională de rugby le oferă celor de la Ştiinţa Petroşani posibilitatea de a găsit...

Vrem rãzboi, nu pace

Mureşul Deva şi U. Cluj ar trebui să lupte pe viaţă şi pe moarte pentru a-şi asigura supravieţuirea în liga...

Închide