Stiri

Expertizele în dosarele mamelor acuzate de pruncucidere au fost finalizate

Cele două tinere din Valea Jiului trimise în judecată pentru că şi-au ucis copiii la naştere vor ajunge în faţa completului Curţii de Apel Alba Iulia. Apelul n-a putut fi soluţionat de magistraţi pentru că existau expertize medico-legale contradictorii sau incomplete.
În baza certificatelor legiştilor, cele două tinere din Valea Jiului au scăpat de închisoare la instanţa de fond, însă procurorii au atacat sentinţele. Cele două femei, Arabela Şaran (foto) şi Simona Andreea Papp, şi-au ucis bebeluşii imediat după ce au născut. Maria Arabela Şaran şi-a aruncat nou-născutul la un tomberon de gunoi. Pruncul a avut parte de o moarte violentă, în condiţiile în care a fost lăsat la o temperatură de -15 grade Celsius, au stabilit legiştii. Procesul a încetat în cazul ei pe motive medicale, însă soluţia n-a fost definitivă. Simona Andreea Papp şi-a sufocat pruncul imediat după naştere şi i-a aruncat trupul în Jiul de Vest. Femeia a primit doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare după ce încadrarea juridică a faptei a fost schimbată din infracţiunea de omor calificat comis asupra unui membru de familie în infracţiunea de uciderea nou născutului săvârşită de către mamă. Şi în cazul ei, procurorii au făcut apel la soluţia Tribunalului Hunedoara. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura