ActualitateFlash

Există sau nu autorizaţii pentru lucrările pe drumurile publice din Şoimuş?

02 lucrari chiscadagaOana Mihnea

În ultimele zile, la redacţia noastră au sosit mai multe reclamaţii din partea unor cetăţeni din localitatea Chişcădaga, referitoare la lucrările care se execută pentru introducerea reţelei de apă şi canal. O mână de muncitori îşi fac veacul prin şanţurile săpate pe marginea drumului, ba mai mult, au reuşit să îngreuneze traficul din cauza săpăturilor. Nimeni nu ştie ai cui sunt, de unde vin şi dacă lucrează legal.
Contractul vechi a încetat
Pentru a putea ajunge pe firul întâmplării, am căutat să aflăm  numele firmei care execută aceste lucrări şi dacă ele sunt realizate conform legislaţiei. Faptul că Primăria comunei Şoimuş derulează un proiect amplu în toată comuna pentru ca oamenii să aibă apă la robinete, nu mai este un secret pentru nimeni. Însă, nu-i putem lăsa pe săteni cu neliniştea pricinuită. Prin urmare, am aflat că ar fi vorba despre SC Construcţii 5 Vest, în calitate de antreprenor general al lucrării. Ceea ce am auzit de la managerul societăţii este mai mult decât surprinzător. „Contractul nostru a încetat în 15 decembrie 2015. Acelaşi lucru este valabil şi pentru subantreprenorul SC PROFCOM SRL din Cluj. Noi nu mai lucrăm de atunci şi nu mai avem nici aviz de lucru pe drumurile publice. Am informat Primăria Şoimuş că subscrisa Construcţii 5 Vest, din data de 15 decembrie 2015, nu mai are contract de lucrări şi totodată că nu mai există aviz de lucru de la IPJ Hunedoara. Le-am transmis să nu îl lase să lucreze nici pe subantreprenor, pentru că este în aceeaşi situaţie“, a declarat Ovidiu Draia, managerul firmei SC Construcţii 5 Vest SRL. Până aici am înţeles, dar atunci, cine sunt muncitorii care dau la lopată şi manevrează utilajele prin Chişcădaga?
S-au făcut verificări
Având în vedere că pentru a executa astfel de lucrări este neapărată nevoie de autorizaţie de la Poliţia Rutieră, am întrebat la IPJ Hunedoara dacă au cunoştinţă de această situaţie şi dacă se lucrează acolo în condiţiile legii. „Se fac verificări în cadrul unei sesizări primite la poliţie. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al poliţiei rutiere, împreună cu şeful secţiei Şoimuş. Când au ajuns poliţiştii acolo, muncitorii astupau câteva şanţuri. Prin urmare, au fost somaţi atât administratorii celor două firme, cât şi reprezentanţii Primăriei Şoimuş să prezinte autorizaţiile de la Poliţia Rutieră. În acelaşi timp, se verifică şi dacă se respectă legislaţia în administrarea forţei de muncă, dacă muncitorii sunt angajaţi cu acte în regulă. Urmează ca la finalizarea acestor verificări să se stabilească dacă faptele reprezintă temei pentru deschiderea unui dosar penal“, a declarat agentul principal, Laura Bradu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Pe măsură ce avansăm cu investigaţia, ne dăm seama că, totuşi, există ceva putred la mijloc…Şi chiar aşa este. În astfel de situaţii, intră în discuţie şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, care are autoritatea de a verifica dacă sunt respectate normele de muncă. „Am făcut verificări, acestea continuă, urmând ca în cursul săptămânii viitoare să avem un raport final al controlului. Până atunci, nu putem furniza alte informaţii legate de acest caz“, a precizat Adrian Bozdog, şeful ITM Hunedoara.
Acestea fiind spuse, aşteptăm să vedem concluziile raportului, ale poliţiştilor şi provenienţa muncitorilor din teren.

One thought on “Există sau nu autorizaţii pentru lucrările pe drumurile publice din Şoimuş?

  • Au pile la ITM si la politie , nimeni nu o sa pateasca nimic , au mai fost facute inspectii la primarie , oamenii care lucrau illegal la primarie dispareau in momentul in care primeau informatia de la ITM ca se merge in control.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura