Există şanse ca Termocentrala Mintia să nu se închidă

19 aprilie 2017 | 1 Comentariu

Sorina Popa

Directorul Termocentralei Mintia, Ioan Conţ, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că sunt şanse mari ca aceasta să nu se închidă. Conţ susţine că se merge pe ideea de a obţine un ajutor de la Uniunea Europeană, pentru rezolvarea problemelor de mediu şi nu numai.

„Avem un precedent, în Spania, unde s-a obţinut un asemenea ajutor, pentru mine de cărbune şi termocentrale. Este vorba de o societate de interes economic naţional, iar cu un program bine făcut şi bine argumentat, putem să apelăm şi să reuşim să avem un ajutor european. Am accelerat această acţiune, ca să putem rezolva problema cât mai repede şi să beneficiem de ajutorul respectiv. Noi am avut şi ieri un control neprogramat din partea celor de la Garda de Mediu Hunedoara, la depozitele de zgură, cenuşă şi fier vechi. Şi în instanţă ducem documente, vrem să demonstrăm că ne mişcăm, vrem să ducem la bun sfârşit soluţionarea probemelor de mediu. Adică şi în al 12-lea ceas se poate face ceva”, a declarat Ioan Conţ, directorul Termocentralei Mintia.
Reamintim că în perioada 18 – 23 iunie 2015, Garda de Mediu Hunedoara a efectuat verificări la Termocentralele Mintia, privind emisiile industriale şi stadiul realizării investiţiilor în modernizarea tehnologiei de protecţie a mediului. În urma verificărilor, inspectorii au dispus suspendarea activităţii termocentralei până la obţinerea actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului. Termocentrala Mintia a primit o amendă de 60.000 de lei, pentru că funcţiona fără Autorizaţie Integrată de Mediu. Un nou termen în acest dosar, în care s-a făcut apel la decizia de suspendare a activităţii se judecă în 24 aprilie 2017, la Curtea de Apel Alba Iulia.

Publicat in: Actualitate


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Franz K spune:

    Mai prinde un rand de alegeri ?
    Pacat de muncitorii de acolo. Dar nu am vazut nici un rasponsabil ?! (vinovat)

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Consiliul Judeţean pune lupa pe drumari

Pentru a evita eventualele lucrări de slabă calitate la drumurile judeţene, conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara a întocmit o procedură...

O femeie a murit într-un incendiu

O femeie în vârstă de 67 ani a murit, ieri, în urma unui incendiu care a izbucnit la un bloc...

Dräxlmaier vrea mai mulţi angajaţi la Hunedoara

Ieri, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, s-a întâlnit cu reprezentanţii SC DAR Dräxlmaier Automotive SRL. În cadrul întâlnirii, cei de...

Închide