Exasperaţi de lucrările la infrastructură

19 august 2009 | Adauga un comentariu

04 IMG_2688

Nicolle Ebner

Mai mulţi proprietari ai apartamentelor din blocurile D1 şi D2, situate în spatele Cinematografului „Patria”, din Deva sunt nemulţumiţi de faptul că lucrările la reţelele de termoficare şi canalizare par a nu se mai sfârşi niciodată. Cea mai mare supărare a proprietarilor este aceea că, din cauza şantierului, nu au unde să-şi mai parcheze maşinile.

Bucuroşi de reţeaua de apă, supăraţi pentru parcări 
Necazul devenilor din această zonă aflată în centrul reşedinţei de judeţ este că se execută, simultan, două lucrări de către două firme. Respectiv, introducerea unei reţele noi de apă şi canalizare, pe Programul ISPA, de către Apa Prod Deva, şi reabilitarea punctului termic (PT) 17, pentru eficientizarea sistemului centralizat de termoficare. Pensionarii sunt mai înţelegători faţă de tărăgănarea lucrărilor, conştienţi de importanţa lor pentru economia bugetului familiei. Nu la fel de răbdători sunt cei tineri, exasperaţi de conductele abandonate pe stradă, de săpăturile care au distrus zonele verzi, carosabilul şi chiar o parte din trotuare. În plus, pentru a intra la făbricuţa de porţelan, care ocupă o porţiune a PT 17, angajaţii trebuie să facă echilibristică pe puntea improvizată deasupra şanţurilor săpate.

Lucrări blocate, din cauza lipsei de fonduri
Sesizată în mai multe rânduri de către proprietarii nemulţumiţi, conducerea Primăriei Deva ridică neputincioasă din umeri – pentru că lipsa banilor este unul dintre motivele care au dus la stagnarea lucrărilor –, şi face apel la înţelegerea cetăţenilor. „Pentru toată lumea, este clar că lucrările trebuiau făcute. Atât schimbarea conductelor de apă, cât şi a celor de termoficare. Fiind vorba de o oportunitate pentru locuitorii acestui cartier, şi ei ar trebui să dea dovadă de înţelegere. Cât despre traseul săpăturilor, acesta nu poate fi modificat, astfel încât să nu afecteze locurile de parcare sau zona verde, deoarece a fost aprobat în această formă. În urma verificărilor, am constatat că se lucrează pe procedură, conform traseului din proiect”, susţine Cosmin Costa, viceprimar al municipiului Deva.

„Cum primim banii, ne achităm şi datoriile”
Cât despre plata datoriilor la SC Instal Comimpex 2006, care execută lucrările la reţeaua de termoficare, „noi plătim, când ne dă guvernul banii promişi, încă din luna ianuarie a acestui an. Bani pentru plata investiţiilor aflate în curs de desfăşurare, pe care nu i-am primit nici în zi de astăzi şi care pun în pericol activitatea mai multor firme. Cum îi primim, cum ne achităm datoriile, iar lucrările pot continua. Conform proiectului, zona din spatele cinematografului va fi reamenajată, iar parcările existente vor fi recondiţionate”, menţionează viceprimarul Costa.

Publicat in: Comunitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Procesul altor cãutãtori de comori a început

Ieri, la Judecătoria Deva a avut loc primul termen al procesului în care sunt judecate 10 persoane, acuzate că fac...

Amenzi pentru turiştii din Parâng

Pentru că Masivul Parâng urmează a se transforma în viitorul apropiat într-o adevărată staţiune turistică, până una alta, a fost...

Bilete false la concertul Madonnei

Organizatorii concertului pe care Madonna îl va susţine pe 26 august la Bucureşti, în Parcul Izvor, îi anunţă pe toţi...

Închide