EvenimentFlash

EVENIMENT REMARCABIL! Andrei Roşu – primul român care a învins Canalul Mânecii!

rosu (1)Maximilian Gânju

Efort supraomenesc depus de supermaratonistul Andrei Roşu, care şi-a trecut numele pe lista exclusivistă a celor care au reuşit să traverseze înot Canalul Mânecii. Hunedoreanul Avram Iancu se va „lansa” la apă în circa o lună şi ar putea stabili şi el o performanţă pentru România.

A înotat 24 de ore fără oprire

Temerarul practicant de sporturi extreme a luptat aproape 24 de ore cu marea agitată, între Dover şi Calais, dar a reuşit să devină primul român care a pus piciorul pe malul francez, după ce a înotat zeci de kilometri fără oprire. Asta, nota bene, după ce a finalizat cu succes prima probă a competiţiei, parcurgând în alegare distanţa de 140 de kilometri dintre Londra şi Dover.

Prin trecerea Canalului Mânecii înot Roşu a stabilit o performanţă greu de egalat, iar după o scurtă perioadă de odihnă va pleca în ultima probă a ultra-triatlonului Arch2 Arc la care s-a angajat cu câteva zile în urmă. Mai exact, în această a treia probă, merituosul sportiv va pedala de la Calais până la Paris, adică 300 de kilometri pentru a stabili încă o performanţă pentru România, aceea de a deveni unul dintre cei care reuşesc să finalizeze extrema competiţie, performanţă realizată de doar 14 finalişti, de la primul start, din 2001 şi până în prezent.

Andrei Roşu a înotat aproape 24 de ore fără încetare într-o apă care nu are mai mult de 13 grade Celsius, iar protecţia oferită de costumul de neopren devenise nesemnificativă după 12 ore de înot.

L-au încetinit mult curenţii marini

Braţul stâng nu a mai fost funcţional după kilometrul 40, am trecut prin 2 „lanuri” de meduze-gigant roz şi violet, apa a avut 13 grade în UK şi 14 in Franţa, iar curenţii ne-au „ajutat” să parcurgem ultimii 4 kilometri în… 8 ore! Pentru a „străpunge” un curent mai slab, a trebuit să „sprintez” 2 kilometri. Mi-au rămas doar două ore de somn, interval suficient, având în vedere că la ultra-triatloane nu prea se doarme. Vă mulţumesc pentru donaţiile către Hospice Casa Speranţei”, a declarat Andrei Roşu, imediat după ce a ajuns pe coasta franceză.

Cine este temerarul maratonist

Andrei Roşu este din Braşov şi a fost în trecut un component al trupei „Gaz pe Foc“. În prezent este un maratonist ambiţios, care a intrat în Cartea Recordurilor după ce a alergat la şapte maratoane şi şapte supermaratoane pe cele şapte continente ale lumii, într-un timp record, fiind, de asemenea, primul român care a bătut tobele la Polul Nord, după primul maraton din viaţa sa.

Pe de altă parte, în luna august a.c., am putea avea al doilea român care traversează înot Canalul Mânecii. Petroşăneanul Avram Iancu va încerca săşi atingă obiectivul, după ce anul trecut a avut două încercări nereuşite de traversare. Iancu va traversa după alte reguli,echipat doar cu slip, cască şi dopuri de urechi, pentru că regulile Asociaţiei care organizează aceste traversări nu permit sportivilor să poarte costum de neopren.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura