ActualitateFlash

Escrocii de la telefon au mai făcut o victimă

Maximilian Gânju 03 escroc-telefon-599x475

O pensionară din municipiul Vulcan a rămas fără economii, după ce a fost sunată de un individ care i-a spus că ginerele ei a comis un accident tocmai în Germania şi are nevoie de bani pentru a-l scăpa.
Escrocii de la telefon şi-au mutat operaţiunile peste hotare, sperând astfel că vor îngreuna munca poliţiştilor care încearcă să-i prindă şi chiar au reuşit până acum să destructureze mai multe astfel de reţele. Astfel, aceştia nu mai ridică banii în ţară şi le cer celor păcăliţi să-i vireze prin serviciile de transfer de bani în ţări din vestul Europei. Aşa a păţit şi pensionara din municipiul Vulcan, care şi-a transferat economiile într-un cont din străinătate. Mai exact, 1.200 de euro, sumă pe care a economisit-o, şi de care a aflat şi bărbatul care s-a dat apărătorul ginerelui ei. Individul a sunat-o pe pensionară şi i-a spus că ginerele ei, care munceşte în Germania, ar fi lovit un copil pe trecerea de pietoni. Pentru a-l scăpa de răspundere, dar şi pentru tratamentul copilului spitalizat, acesta are nevoie de bani.
Din discuţii, a aflat că bătrâna are 1.200 de euro şi i-a dat asigurări că ar fi suficient pentru început. Totodată, a instruit-o cum să-i vireze banii, iar pensionara s-a conformat. A mers la un serviciu de transfer de bani şi a trimis în Germania suma, iar în scurt timp, au şi fost ridicaţi de complicii escrocului. Femeia şi-a sunat apoi fiica şi a aflat că ginerele ei este la muncă şi nici gând să fi provocat un accident. Abia atunci a realizat că a fost înşelată, însă, deşi a spus că va merge la poliţie pentru a depune sesizare, până acum n-a făcut acest lucru.
Incidentul a avut loc luni după amiază, iar ieri, poliţiştii din Vulcan nu au fost sesizaţi de pensionară. Şeful Poliţiei Vulcan, Toma Mihu a declarat că femeia păgubită ar trebui să discute cu poliţiştii şi să depună o plângere, astfel ca anchetatorii să-i poată prinde pe escroci.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura