Eroii de la Râu Alb

02ziuaeroilorSorina Popa

Conform tradiţiei, de Ziua Înălţării Domnului, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se comemorează şi Ziua Eroilor. Dangătele clopotelor, imnurile de  slavă ce străbat cupolele bisericilor, mirosul de tămâie din cimitire au vestit în cele patru zări că aceia care au pus mai presus de viaţa lor trecătoare eternitatea României sunt încă vii în amintirea urmaşilor. 

Coroane de flori
Sătenii din Râu Alb, una dintre localităţile comunei Sălaşu de Sus, s-au strâns cu mic cu mare, în această zi de sărbătoare, pentru a-şi aminti, împreună de cei care s-au sacrificat pentru ţara lor.
Nu credeam că vom asista, într-un locşor minunat cum este satul Râu Alb, la o asemenea ceremonie restrânsă, dar încărcată emoţional. Şi, nu a fost o ceremonie pentru strângere de voturi sau pentru obţinerea unui mandat de primar. Nu, a fost exact ce trebuia, adică oamenii şi-au arătat respectul pentru eroii noştri.
Astfel, au fost depuse coroane de flori la monumentul din satul Râu Alb, monument ridicat, între anii 1920 şi 1923, exclusiv cu ajutorul contribuţiei cetăţenilor, în cinstea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial. Primarul comunei Sălaşu de Sus, Sorin Marica, membri ai organizaţiei PSD din Haţeg, colonelul în rezervă Nicolae Cernea, au depus coroane de flori şi la cimitirul din localitate, unde sunt gropi comune ale ostaşilor morţi în Primul Război Mondial, dar şi în cel de-al Doilea Război Mondial. Ceremonia din Ziua Eroilor va fi urmată de o alta, de Ziua Armatei.



 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

restaurantmaestro
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,, Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 11 Feb 2012 ora 19:00
      in 07:34 ore.
    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 3 zile si 07:34 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 07:34 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 8 zile si 07:34 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 11 zile si 07:34 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 07:34 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 15 zile si 07:34 ore.

    Starea vremii

    Ninsoare slabă -11°C Ninsoare slabă
    Du Şanse de Zăpadă
    -3/-8
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Şanse de Zăpadă
    -5/-13

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale