Eliminaţi, dar respectaţi şi lăudaţi

11 x 1 florin matei (la minge) a fost si la acest turneu cel mai bun jucator al campioanei fc deva
Ciprian Marinuţ
 
Campioana României, FC Deva, a ratat calificarea în turul de elită al UEFA Futsal Cup, dar a câştigat respectul şi laudele adversarilor şi ale publicului, devenind mai înţeleaptă şi mai matură.
Agonie, extaz, agonie
Asemenea unui om care învaţă din fiecare lecţie primită de la viaţă, şi FC Deva trebuie să depăşească momentul greu al eliminării din UEFA Futsal Cup şi să devină mai puternică. George Mara, preşedintele FC Deva, regretă eliminarea, cu atât mai mult, cu cât ea a fost provocată de ghinion. „Turneul acesta ne-a dus de la agonie la extaz şi înapoi la agonie. Am suferit, după eşecul cu FC Marlene. Am fost pe culmile extazului, când am condus cu 5-2 în meciul decisiv cu Iberia Tbilisi, însă ne-am prăbuşit, când brazilienii au marcat golul de 5-3 şi am pierdut calificarea. Băieţii sunt extrem de supăraţi. S-a văzut că au vrut, că au jucat, că au valoare, că au făcut spectacol şi că au fost cea mai bună echipă a turneului. Din păcate, un ghinion fantastic ne-a blocat drumul spre calificare. Acum, începem să realizăm cât de scump poate fi plătită orice mică eroare. Dacă închideam jocul şi pierdeam la un scor mai mic cu FC Marlene, acum eram calificaţi. I-am spus patronului olandezilor că îi provoc şi le demonstrez că din alte patru meciuri împotriva lor, ei nu câştigă nici unul. Ne-au eliminat nişte măscărici. Păcat, mare păcat”, a spus George Mara.
Laude de la adversari şi oficialii UEFA
Oficialul devean mai spune că echipa sa a fost lăudată de adversari şi de reprezentanţii UEFA, care i-au recunoscut valoarea, în ciuda eliminării nedrepte. „Arbitrii prezenţi la turneu au spus că n-au mai văzut o echipă la fel de puternică şi de valoroasă ca FC Deva, în toată Europa de Est. Italianul care a fost delegat UEFA a afirmat că FC Deva şi Iberia ar fi echipe de prima jumătate a clasamentului, în puternicul campionat al Italiei”, a spus Mara.

 

Eliminare nemeritată
Antrenorul spaniol al FC Deva, Sito Riviera, a pus eşecul pe seama ultimelor două goluri primite în meciul cu FC Marlene. „Am fost cea mai bună echipă a grupei, iar eliminarea e nedreaptă şi nemeritată. Calificarea s-a pierdut, în principal, din cauza ultimelor două goluri, încasate în ultimele 25 de secunde, ale meciului cu olandezii de la FC Marlene. Sunt convins că din 10 jocuri cu FC Marlene, ei câştigă maximum unul, iar noi, restul de nouă”, a spus Sito Riviera.
FC Deva a ratat calificarea în turul de elită al UEFA Futsal Cup, pentru că a avut un golaveraj mai slab în meciurile directe cu echipele calificate, FC Marlene şi Iberia Tbilisi, deşi a avut acelaşi număr de puncte (şase) ca şi ele.


 


Un raspuns to “Eliminaţi, dar respectaţi şi lăudaţi”

  1. adicagrosu spune:

    Felicitari pentru prestatia din ultimele 2 meciuri si succes in continuare.
    Asteptam revansa anul viitor.Hai CIP Deva!


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

webpro_ro
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 2 zile si 02:25 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 5 zile si 02:25 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 02:25 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 10 zile si 02:25 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 02:25 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 02:25 ore.

    Starea vremii

    Înnorat -5°C Înnorat
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Parţial Însorit
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale