Comunitate

Elena Udrea inaugurează telegondola din Pasul Vâlcan

Carmen Cosman

Ministrul Elena Udrea va inaugura vineri, 4 februarie, telegondola care face legătura dintre municipiul Vulcan şi staţiunea Pasul Vâlcan.

Investiţia, în valoare de aproape 33 de milioane de lei, fără TVA, a fost realizată din bani alocaţi de Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale. Traseul acesteia este de 3,5 kilometri, instalaţia având 73 de gondole.
Inaugurarea telegondolei spre Pasul Vâlcan este doar prima etapă a proiectului de modernizare a staţiunii şi de dezvoltare a domeniului schiabil de aici. În această staţiune se vor amenaja două telescaune, mai multe instalaţii de teleschi, cinci pârtii de schi, dintre care cea mai mare va avea o lungime de cinci kilometri. Edilii din Vulcan spun că, odată cu implementarea acestui proiect, în Pasul Vâlcan se va rezolva problema canalizării, a alimentării cu apă, energie electrică şi gaz metan, dar tot aici vor fi aduse şi tunuri de zăpadă, care să compenseze lipsa zăpezii naturale, atunci când este cazul.  Staţiunea Pasul Vâlcan se găseşte în Masivul Vâlcan, la o altitudine de 1.300 de metri şi este situată la şapte kilometri de municipiul Vulcan.

6 comentarii la „Elena Udrea inaugurează telegondola din Pasul Vâlcan

  • da, si eu zic ca e un ministru bun. de-aia romania o duce atat de bine …

  • Atentie de ani de zile inca pe cand Udrea practica cea mai veche meserie din lume ( ca si politica) primarul a luptat pentru acest proiect !
    54LN

  • Valea Jiului, ia-o acasa, bre ! Sa fie doar ministra ta, Dumnezeu ti-ajute !

  • Valea jiului… o fi din aia care fac eforturi monumentale sa nu-i curga balele..

  • Ce bine! demult astept sa fie dezvoltata si acea zona, sper ca chiar peste doua saptamani sa ajung pe acolo… sunt extrem de bucuros de aceasta realizare Multumesc Elena Udrea!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura