Egali cu un lider şchiop

15 noiembrie 2010 | Adauga un comentariu

Ciprian Marinuţ

Cu antrenorul Gică Barbu în tribune şi cu interimarii Dan Ardelean şi Ellek Szemelly pe banca tehnică, Mureşul Deva a ţinut în şah lidera CS Mioveni, smulgând o remiză albă (0-0), sâmbătă, pe Stadionul Cetate. Jumătate din rezultat i se datorează portarului Dumitru Pîrvu, care a „închis poarta” devenilor, iar cealaltă jumătate e „rodul” jocului modest al trupei antrenate de Ionuţ Popa.

Vreme bună, meci anost

Bucuria unui timp primăvăratic, excelent pentru fotbal, a fost umbrită pentru puţinii spectatori prezenţi în tribune, de prestaţia modestă a celor două echipe. Dacă în cazul Mureşului, aşteptările nu erau mari, iar micile reuşite ale devenilor au fost aplaudate, lidera CS Mioveni a fost departe de nivelul unei echipe cu pretenţii de promovare în Liga I. Prima repriză s-a jucat cu viteza melcului, iar fazele de poartă au lipsit aproape cu desăvârşire. Devenii au expediat primul şi singurul lor şut pe poartă în minutul 10, la lovitura liberă executată de Dinu Sânmărtean. CS Mioveni a fost periculoasă numai în ultimele minute, şuturile lui Cl. Ionescu (44) şi Miulescu (45) fiind parate de portarul Pîrvu.

S-au trezit târziu

Jocul s-a animat după pauză, în condiţiile în care CS Mioveni a fost obligată să atace, iar Mureşul a îndrăznit mai mult pe contraatac. Statistic, devenii au fost doar de două ori periculoşi, prin Gârlă (52 – cap peste de la numai 10 metri) şi Bogman (69 – blocat în careu în momentul şutului), în vreme ce adversarii au avut o căruţă de ocazii. Majoritatea acţiunilor trupei lui Ionuţ Popa au fost parate de intervenţiile salvatoare ale portarului Pîrvu, iar de două ori (Dulcea – min. 73 şi Cl. Ionescu – min. 90+4), Mureşul a fost salvată de bară. „Am avut noroc pe final şi am scăpat fără gol de asediul advers, însă cred că a fost şi penalty clar pentru noi, la ocazia lui Bogman din minutul 69”, a spus la final Ellek Szemelly, unul dintre antrenorii interimari de la Mureşul.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
De ce să nu dezvolţi turismul

Sâmbătă, zi frumoasă de noiembrie, în perfect acord cu estimările meteo. Scena acţiunii - nu departe de Deva. Mă plimb...

„Probabilitatea sã intrãm la guvernare este zero”

Deputatul liberal Bogdan Ţîmpău (foto) a declarat într-o conferinţă de presă că nu crede că PNL va intra la guvernare...

Testaţi-vă auzul gratuit

În perioada 17-30 noiembrie, devenii care au probleme de auz, pot beneficia de consultaţii medicale de specialitate, fără a plăti...

Închide