Efectul pervers al manelizării

Nu ştiu dacă criza pe care o traversăm are sau nu precedent în istoria postdecembristă a României. În 1993, o inflaţie galopantă făcea ca leul să se deprecieze de la o săptămână la alta, cu valori considerabile. Aşa am ajuns de la salarii de câteva mii de lei, la salarii de milioane de lei în câţiva ani.
Ceea ce sperie acum este nu doar criza, ci lipsa de încredere că aceia ce conduc ţara ar mai putea face ceva pentru redresarea situaţiei. Responsabilitatea celor trei partide rămase în Opoziţie a devenit foarte mare.
Dacă independenţii grupaţi în acel partid fără identitate, UNPR, minorităţile care navighează în siajul puterii şi UDMR, care girează intervenţiile pompieristice ale lui Emil Boc, apărându-se prin profesionalismul miniştrilor săi, pe care încearcă să-i disocieze cumva de executiv, continuă să se amăgească cu posibila reuşită a unei reforme care pare să nu ducă nicăieri, atunci PNL, PSD şi PC ar trebui să aibă maximum de responsabilitate.
Cu toate imperfecţiunile sale, mecanismul democratic funcţionează prin pluripartidism. Populaţia nu va aprecia deloc un joc politicianist. Dispreţul pentru „electorat” are un preţ concret, aşa cum manelizarea, văzută ca formă a manifestării gustului fiecăruia, are preţul ei. Şi ce dacă se cântă în draci manele? Fiecare ascultă ce vrea… Perfect adevărat, dar atunci să nu ne plângem că populaţia îndobitocită de manele, Elodii şi Magde trimite adeziuni la un partid zis al poporului, despre care nu ştiu dacă are cu adevărat 20 la sută în sondaje, dar care ar putea avea. Să nu uităm că de teama lui Vadim Tudor, Ion Iliescu a fost aproape plebiscitat în anul 2000, în cel de-al doilea tur al prezidenţialelor. Eu unul m-am săturat de manevre obscure, prin care votăm orice de frică.
Indiferenţa cu care asistăm la orice aiureală în ţara asta duce la derapaje atât periculoase, cât şi idioate. La televiziuni care îşi spun respectabile şi la care se uită milioane de oameni, vine Garcea de la Vacanţa Mare, ca să dea lecţii de economie? Aşa este contracarat DD? Printr-un populism de acelaşi semn?
Dacă partidele menţionate vor continua cu incoerenţa programatică şi cu promovarea în afara meritocraţiei, intelectualii (atât de dispreţuiţi în politică) vor rămâne în continuare în afară. Până şi Băsescu a rămas fără cei pe care la început i-a păcălit cu atât de mult talent. Cred că România se află într-un punct de cotitură, în care virajul spre un partid peronisto-dâmboviţean este mai aproape decât ne putem aştepta, iar efectele vor fi catastrofale.