FlashSport

Echipa Juventus Sibiu este campioana naţionalã la minifotbal

11 juventus-sibiuMircea Crivăţ

Echipele Oz Er Golden Boys Bacău şi Juventus Sibiu şi-au disputat, ieri după-amiază, finala Campionatului Naţional de Minifotbal de la Hunedoara. Meciul a avut loc pe terenul 1 al Bazei Sportive Euro Center Sport din Hunedoara. Cele două echipe au ajuns să-şi dispute finala turneului de la Hunedoara, după ce  Oz Er Golden Boys Bacău a învins în semifinală pe United Bucureşti cu 3-2(d.p.), iar Juventus Sibiu a învins cu acelaşi scor, de 3-2, pe Mav Glissando Timişoara.
În urma unei meci viu disputat, echipa Juventus Sibiu a câştigat trofeul de campioni naţionali la minifotbal, învingând cu scorul de 2-0 pe Oz Er Golden Boys Bacău. Astfel, Juventus Sibiu este  a doua echipă din România care are în palmares cele două trofee naţionale, după ce anul trecut, a câştigat Cupa României.
În deschidere, s-a desfăşurat finala mică, pentru locurile 3-4, între formaţiile ABC United Bucureşti şi Mav Glissando Timişoara. Au învins cei de la ABC United Bucureşti, în urma loviturilor de departajare, în finalul meciului, scorul fiind egal 1-1. Deci, United Bucureşti, care era cotată drept mare favorită la câştigarea campionatului, a trebuit să se mulţumească doar cu treapta a treia a podiumului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura