Sport

Echipa CNS Cetate Deva – campioană judeţeană la fotbal

Nicolae Gavrea

Sala Sporturilor din Deva a găzduit etapa judeţeană din cadrul competiţiei Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, la fotbal băieţi, învăţământ liceal. La startul întrecerilor s-au aliniat echipele care au câştigat etapele municipale desfăşurate la nivelul judeţului Hunedoara: Colegiul Tehnic Matei Corvin Hunedoara, Colegiul Tehnic Constantin Brâncuşi Petrila, Colegiul Naţional Decebal Deva, Liceul Tehnologic Ovidiu Densusianu Călan, Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva.

Conform regulamentului acestei competiţii sportive, au participat şi elevi care fac parte din loturile de seniori ale unor echipe de Liga 3, Liga 4 sau Liga 1 la futsal, întrecerile fiind de un înalt nivel tehnic, oferind un spectacol adevărat publicului.
După partide interesante cu dese răsturnări de scor, finala competiţiei a pus faţă în faţă echipele CNS Cetate Deva şi CN Decebal Deva, câştigătoarele grupelor. Jocul dintre cele două formaţii a fost echilibrat, după terminarea timpului regulamentar scorul fiind 2-2. Au urmat loviturile de departajare, iar victoria a revenit echipei CNS Cetate Deva, ai cărei jucători au avut nervii mai tari, scorul fiind 9-8.
Echipa CNS Cetate Deva, pregătită de prof. Marius Sârbu, va reprezenta judeţul Hunedoara la turneul zonal care se va desfăşura la Timişoara în perioada 26.04.-28.04.2018. Componenţa echipei campioane a judeţului Hunedoara ediţia 2018: Adrian Suciu, Bogdan Pieptea, Andrei Vesa, Laurenţiu Moţ, Daniel Vişan, Zabar Kovacs (declarat cel mai bun jucător al competiţiei), Marius Lupu (cpt.), Claudiu Gulaş, Paul Doda, Codrin Coteţ şi Eduard Terna.
’’Felicit toate echipele şi pe antrenorii lor pentru nivelul de joc arătat în competiţie. Sunt bucuros, pentru că elevii mei au respectat principiile şi concepţia de joc stabilită înainte de competiţie. Valorile educaţionale şi de comportament sunt cel puţin la fel de importante ca şi cele profesionale, în formarea tinerilor jucători. Noi am îmbinat aceste principii de instruire şi am reuşit să ieşim din nou campioni judeţeni’’, a declarat, la finalul competiţiei, prof. Marius Sârbu, antrenorul formaţiei campioane.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura