După cine să mă iau…? (I)

Răspuns: după cei de care mă simt mai apropiat.
Aţi putea să-mi reproşaţi dorinţa de a mă „lua” după cineva. Voi replica prin aceea că traversăm o criză de modele. A te lua după cineva nu înseamnă a-l copia, ci a-l recunoaşte drept un fel de mentor, de stimulent intelectual, de cap-limpede, cum se spune în presă celui care ar trebui să lectureze ultimul, cu detaşare, un articol trimis spre publicare.
Desigur că, de-a lungul timpului am căutat să-mi aleg nişte repere, la care să mă raportez, nu la modul absolut, idolatric, ci critic, luând din gândirea lor ceea ce credeam că-i bine şi lăsând la o parte ceea ce consideram că e deplasat. La începutul anilor 1990, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici ocupau primele locuri în clasamentul personal, dar pe parcursul timpului li s-au adăugat şi alte personalităţi, poate mai puţin vizibile la televizor sau cunoscute de massă, dar categoric valoroase. Nu valoroase pentru că vreau eu, Alexandru Gruian, să le categorisesc astfel, ci prin recunoaşterea internaţională a valorii lucrărilor publicate.
Au existat şi decepţii, perfect justificabile. În 2004, eram în stare să mă contrazic cu oricine, referitor la bunele intenţii ale lui Traian Băsescu, în care nu vedeam un intelectual, ci un garant al libertăţii de expresie. „Presa şi-a luat câtă liberate a vrut”, a declarat recent, preşedintele Băsescu, în cadrul acelui interminabil discurs, din faţa unui Parlament, căruia i-a pus gând rău, din considerente aproape exclusiv populiste şi electorale. Greşit! Presa devine pe zi ce trece, unul dintre actanţii de faţadă ai unei democraţii golite de conţinut, în care tot mai multe instituţii depind de una şi aceeaşi voce, în care guvernul este redus la o anexă a Cotroceniului. Mulţi au pariat pe Traian Băsescu nu pentru profunzimea gândirii sale, ci pentru o auto-declarată intenţie de a repune ţara în normalitate, după prestaţia aşa-zisului partid-stat, PSD, care a performat economic, dar a acaparat şi el suficientă influenţă, pentru a nu mai lăsa loc altora.
S-a dovedit însă, zic eu acum, o alegere neinspirată. Cum se spune, am scăpat de dracu’ şi am dat de taică-său.
Nu ascund faptul că Gabriel Liiceanu şi Patapievici rămân pentru mine repere ale inteligenţiei româneşti, orientarea lor politică mi se pare însă greşită, asta dacă-mi este îngăduit să-mi dau eu cu părerea despre ei, de aici, din Deva. Recunosc aici, că sufăr parţial de acel complex al provincialului… Un spirit atât de primitiv ca al lui Băsescu, fie el şi animal politic, mi se pare incompatibil cu o gândire liberă.
Aşa că m-am uitat spre lista intelectualilor care s-au pronunţat în favoarea lui Crin Antonescu. Pe cine am găsit…? Şi ce concluzie am tras?