Dublura lui Nicolas Cage va filma în Hunedoara

19 octombrie 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

Începând cu data de 4 noiembrie, în zona municipiului Hunedoara vor fi amplasate două platouri, unde se vor filma scene din partea a doua a filmului „Ghost Rider. Spirit of Vengance”. Prima locaţie este Castelul Corvinilor, iar cea de-a doua, platformele SC ECO SID. Din nefericire pentru fanii hunedoreni ai actorului principal al peliculei, Nicolas Cage, acesta nu va fi prezent la filmări, ci va fi înlocuit de dublura sa, susţine directorul general al ECO SID, Gheorghe Cical.

Prima peliculă 3D
„Ghost Rider. Spirit of Vengance” reprezintă o premieră cinematografică pentru ţară noastră, deoarece este pentru prima dată când în România se filmează o peliculă 3D. Dacă în urmă cu câteva săptămâni, locaţiile nu erau stabilite cu exactitate de către producătorii filmului, în prezent se ştie, cu siguranţă, că, peste câteva zile vor începe filmările în judeţul nostru. „S-a confirmat că, pe 4 noiembrie vor începe filmările la această peliculă. Nu am negociat contractul cu casa de producţie, dar este cert că pe terenurile SC ECO SID se va filma timp de patru zile, printre clădirile dezafectate. Scenariştii şi coregrafii au fost impresionaţi de aceste locuri şi, odată la două zile, fac fotografii, pentru ca nici una dintre clădiri să nu fie dărâmată între timp. Aveam un plan de punere la pământ a tuturor imobilelor de pe proprietatea noastră, care sunt în pericol de prăbuşire, dar acum, trebuie să le lăsăm aşa, pentru ca filmul să poată fi făcut. Este o mândrie pentru noi, că o peliculă de înaltă clasă este filmată pe plaiurile noastre. Ştiu că Nicolas Cage nu va fi prezent la Hunedoara. Aici vor fi filmate cascadoriile, pe care le va executa dublura sa. Din câte ştiu, cealaltă locaţie unde se va înregistra este Castelul Corvinilor”, a declarat Gheorghe Cical, directorul SC ECO SID SA Hunedoara.

1.000 lei, pentru o oră de filmare
Pe lângă plusul de imagine adus judeţului Hunedoara, filmul „Ghost Rider. Spirit of Vengance” aduce şi ceva bănuţi în buzunarele Castelului Corvinilor. „Vom câştiga 1.000 de lei, pentru fiecare oră de filmare în Castel. Ce pot să vă spun este că, începând din luna noiembrie, vor începe filmările”, a declarat Nicolae Cerişer, directorul Castelului Corvinilor.

Invitat la bal
În data de 30 octombrie, Nicolas Cage va fi prezent la Palatul Parlamentului, în Capitală. Artistul a acceptat invitaţia Asociaţiei „Ovidiu Rom”, de a fi prezent la Balul de Caritate de Halloween, organizat la iniţiativa lui Leslie Hawke, mama actorului Ethan Hawke.

Publicat in: Actualitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Hunedorenii riscă să li se spargă puşculiţa, pe Internet

Începând cu luna octombrie, în spaţiul virtual românesc circulă un e-mail, care îi îndeamnă pe destinatari să îşi completeze datele...

Colectarea deşeurilor menajere – o afacere în pierdere

În Petroşani, colectarea selectivă a deşeurilor dă rateuri, iar afacerea care ar fi trebuit să bage bani în bugetul local...

Patrulele şcolare, reînfiinţate la Deva

Începând de ieri, elevii Colegiului Tehnic „Transilvania” din Deva îi supraveghează pe colegii lor, pentru ca aceştia să poată traversa...

Închide