Dracula Nights at Corvinilor Castle

17 iulie 2009 | 1 Comentariu

poza-gruian-color4Astăzi se dă startul unui proiect pe care l-am iniţiat alături de colegii mei din Asociaţia culturală „DevArt” Deva. Nopţile lui Dracula la Castelul Corvinilor, aşa ar veni în limba română. Proiecţii de filme de groază, horror adică, în curtea interioară de la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Pe motiv că Vlad Ţepeş, Drăculea devenit Dracula, a fost prizonier la castel timp de un an – în opinia istoricului Radu Florescu. Am pornit de la o premisă bine-cunoscută în lumea celor ce se ocupă de turism şi promovare – pentru a atrage turişti, nu mai e suficient să vorbeşti de patriotism şi monumentele noastre nepieritoare. Ele oricum sunt ale noastre şi sunt nepieritoare – atât cât ceva construit de om poate fi nepieritor. Castelul Bran şi-a construit faima pe Dracula, chiar dacă  nu a avut nici o tangenţă cu Vlad Ţepeş şi cu atât mai puţin cu vampiri – fie vorba între noi, eu nu cred în vampiri. Dar asocierea i-a folosit. În timp ce acolo e turism, la noi este, dar la o scară mult mai redusă. Iar acest castel trebuie cunoscut, el este unicat european, ar fi şi păcat să nu fie promovat. Festivalului medieval i-am adăugat acest „Dracula Nights at Corvinilor Castle”, convins fiind că Dracula e un brand mult prea puternic pentru a ne permite să-l neglijăm pe considerente patriotarde. Să nu ne îmbătăm cu apă rece – fără Dracula, nimeni nu s-ar fi interesat de Vlad Ţepeş. Meritele lui, atâtea câte sunt, ne-ar fi interesat doar pe noi, aşa cum Notingham este cunoscut pentru Robin Hood, în rest, nimeni nu are habar ce este acolo. Oamenii vin să audă poveşti cu Robin Hood şi să vadă multe chestii kitsch acolo, dar zona prosperă. La urma urmei, totul trebuie privit şi dintr-un punct de vedere ludic. În joacă adică, totul este o joacă de oameni mari, menită să ne facă văzuţi/auziţi/cunoscuţi. Nu cred că va fi ştirbită nici frumuseţea castelului, nu vor decădea nici meritele lui Vlad Ţepeş, ba chiar, va fi promovat şi Iancu de Hunedoara, un domnitor cu merite excepţionale, dar relativ puţin cunoscut. Au fost fel de fel de mari manifestări pentru Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare (ultimul declarat Sfânt), dar nici pe departe de aceeaşi amploare pentru Iancu de Hunedoara. Sunt filme de groază…? O fi jenant…? Nu cred. Unul dintre filme este regizat de marele Francis Ford Coppola, un titan al cinematografiei. La anul, ar putea fi filme premiate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, TIFF, că tot ne-a sărit rândul anul ăsta, pe motiv că nu există locaţie. Aşa că e timpul să-l aducem pe Dracula pe calea cea dreaptă…

Publicat in: Fara bascalie


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. dan bera spune:

    felicitari pentru ceea ce faceti pentru promovarea zonei.nu stiu daca este adevarata anul 1409(gravat pe statuia din fata primariei hunedoara) ca si an al nasteri lui iancu de hunedoara.asta ar insemna ca se implinesc 600 de ani de la nasterea lui iancu de hunedoara si ar mai fii loc de un eveniment organizat poate impreuna cu ministerul culturii, al turismului.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Jefuit pentru 7 bani

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost jefuit pentru incredibila sumă de 7 bani, adică 700 de...

Stiri

De la Jiul, în Europa League Cluburile Jiul Petroşani şi FC Vaslui s-au înţeles în privinţa transferului lui Alexandru Filip,...

Ce ne facem cu gropile de gunoi?

O treime din gropile de gunoi aflate pe teritoriul judeţului Hunedoara trebuiau închise şi ecologizate până miercuri - 15 iulie,...

Închide