Două zile negre. Accident după accident pe şoselele judeţului

10 septembrie 2010 | Adauga un comentariu

Două grave evenimente rutiere s-au petrecut, în cursul zilei de ieri, în judeţul Hunedoara. O femeie se află grav rănită în spital, după ce a fost acroşată pe trecerea de pietoni de un şofer neatent, iar alte cinci persoane au ajuns pe mâna medicilor, în urma unui accident în lanţ petrecut la Săcămaş. Nici ziua de miercuri nu a fost mai liniştită, pentru că doi şoferi, care s-au urcat băuţi la volan, au provocat alte accidente rutiere.

Primul dimineaţă, celălalt după-masă

Ieri, la ora 10 dimineaţa, un bărbat de 31 de ani, din Deva, în timp ce conducea o maşină pe Bulevardul Decebal, din localitate, a lovit în plin o femeie care tocmai traversa strada, prin loc permis. Victima, în vârstă de 61 de ani, a fost aruncată câţiva metri, izbindu-se de un alt autoturism care circula regulamentar, din sens opus. În urma accidentului, femeia a ajuns în stare gravă la spital, iar şoferul neatent s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Tot ieri, dar la ora 17, pe DN7, în localitatea Săcămaş, alte cinci persoane au fost victimele neatenţiei la volan. Pentru că şoferul unui autoturism a pus frână bruscă, iar ceilalţi conducători auto, din spate, nu au observat, s-a produs un carambol. Cinci autoturisme mici şi două microbuze au fost implicate în accident, iar ca urmare, cinci persoane au fost transportate la spital, cu răni grave.

Băuţi la volan

Miercuri, surprize mari pentru o familie de hunedoreni din municipiul Petroşani. Ziua în amiaza mare, aceştia s-au trezit că o maşină „parchează” exact în casa lor, după ce şoferul nu a mai putut controla volanul. Mai mult, pentru ca toată tărăşenia să fie completă, vinovatul era nimeni altul decât Avram Iancu. Acesta, un bărbat de 58 de ani, din Petrila, s-a urcat băut la volan şi a intrat cu maşina direct în casa oamenilor. În aceeaşi zi, tot din cauza consumului de alcool la volan, o femeie de 28 de ani, din Vulcan, a rănit două persoane. Pe DN 66A, şoferiţa s-a angajat într-o depăşire, dar, pe când să reintre pe banda sa, a acroşat autoturismul care venea din sens opus. Poliţiştii au testat-o pe şoferiţă cu aparatul etilotest şi au constatat că avea o concentraţie de 0,83 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului, cele două victime din maşina acroşată au fost rănite uşor. (L. Botici)

Publicat in: Eveniment, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Singura armã este votul oamenilor!

Odată cu începerea noii sesiuni parlamentare, la propunerea Biroului Permanent Naţional (BPN) al PSD, senatorul Cosmin Nicula a fost reconfirmat...

Cinci candidaţi PNL pentru Colegiul Haţeg

Biroul Teritorial al PNL Hunedoara va decide astăzi, prin vot secret, cine este candidatul cel mai potrivit pe care liberalii...

Marsul culturii, de la Bucuresti la Sarmizegetusa

Scriitorul Laurian Stănchescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, este iniţiatorul unui marş al culturii, care va avea loc, în...

Închide