Actualitate

Două vieţi luate, sentinţa întârzie

Maximilian Gânju03-maturar-codrut-norocel1

Teribilistul cu BMW care a accidentat mortal doi oameni ar fi trebuit să afle sentinţa, însă decizia instanţei a fost amânată încă o dată.
Magistraţii Judecătoriei Petroşani au decis să amâne pronunţarea sentinţei în cazul lui Codruţ Norocel Măturar (foto) până după sărbători. Ieri, ar fi trebuit să fie anunţată decizia magistratului care a avut spre judecare dosarul, însă pronunţarea a fost amânată pentru data de 23 aprilie 2015. Judecătorul petroşănean trebuie să decidă dacă Măturar se face vinovat de ucidere din culpă în cazul celor două vic-time sau va fi achitat.
Urmaşii celor două victime speră să se facă dreptate în acest caz, mai ales că procurorii care au instrumentat dosarul au susţinut în faţa instanţei că tânărul se face vinovat de tragedie. Pe de altă parte, la momentul accidentului, tânărul avea permis de conducere de mai puţin de un an de zile şi deja îi fusese suspendat de poliţiştii din Petroşani. În Joia Mare avea să provoace un adevărat carnagiu, după ce a spulberat doi pietoni iar un băieţel de 11 ani, olimpic, a rămas fără mamă şi un alt copil, fără tată.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura