Educatie si cultura

Două eleve de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă”, premiate la festivaluri muzicale

Adriana Clej

Două eleve ale Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” Deva au îmbo găţit palmaresul instituţiei cu încă două premii.
Eleva Jessica Ognean (foto stânga), clasa a XI-a Muzică, specialitatea canto clasic, clasa prof. Maria Copăcian şi acompaniată la pian de prof. corepetitor Delia Ştefoni, a obţinut Premiul I la Concursul Internaţional de Interpretare Vocală Sabin V. Drăgoi, ediţia a X-a, secţiunea Young Sabin V. Drăgoi, adresată elevilor liceeni.
Concursul, organizat de Asociaţia Culturală ArtProtocol, Casa Studenţilor Timişoara, Muzeul de Artă Timişoara, Universitatea de Vest, Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu“ Timişoara (catedra de canto), a reunit 42 de concurenţi, elevi ai claselor IX-XII din liceele cu specializare muzicală reprezentând judeţele Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Timiş, dar şi elevi ai Şcolii de Muzică „Josif Marinkovc“, din Zrenjanin, Serbia.
În domeniul muzicii vocale de jazz-muzică uşoară, Magdalena Mocan (foto dreapta), elevă în clasa a XI-a la acelaşi liceu, a câştigat Premiul al II-lea, la ediţia I a Festivalului Naţional de Muzică pentru Copii şi Tineret Vâlcea Song Fest, Râmnicu-Vâlcea, la secţiunea canto pop internaţional, categoria 16-19 ani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura