Eveniment

Dosarul morţii celor doi copii alpinişti, preluat de Parchetul superior

Dosarul în care se anchetează condiţiile în care au decedat cei doi copii alpinişti, de 12 şi 13 ani, în Munţii Retezat, a fost preluat de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg.
„În cursul zilei de 25 aprilie 2017, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, s-a înregistrat dosarul penal având ca obiect moartea a doi copii în urma avalanşei din Munţii Retezat. Cauza a fost preluată de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg, având în vedere complexitatea actelor de urmărire penală. Cercetările în cauză se efectuează sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Doi copii excepţionali ai alpinismului românesc, cu recorduri la nivel mondial în ascensiunile montane, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi (foto), au pierit în 22 aprilie, fiind surprinşi de o avalanşă în zona Vârfului Peleaga, din Retezat. Aceştia se aflau într-o expediţie de antrenament împreună cu taţii lor şi alte trei persoane, întreg grupul fiind surprins de avalanşă, dar cele cinci persoane au supravieţuit. Astăzi, Dor Geta Popescu va fi condusă pe ultimul drum, fata fiind originară din Râşnov. În cazul lui Erik Gulacsi, părinţii au decis ca trupul neînsufleţit al copilului să fie incinerat la un crematoriu din judeţul Cluj, scriu cei de la mediafax.ro. (N.Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura