Dosarul „Petrila“ va fi judecat de acelaşi magistrat

Dana Istudor

Solicitarea de recuzare a judecătorului dosarului exploziilor de la EM Petrila, din 15 noiembrie 2008, când 13 mineri şi salvatori minieri au murit în două explozii de metan, iar alţi 15 au fost grav răniţi, a fost respinsă, astfel că procesul va fi tranşat de judecătorul Maria Jifcu, din cadrul Judecătoriei Petroşani.

Nouă tentativă de strămutare

Recuzarea preşedintelui şedinţei de judecată a venit din partea avocaţilor celor inculpaţi în dosar, după ce le-au fost respinse mai multe excepţii ridicate la termenele anterioare. Aceştia au apreciat că preşedintele de şedinţă are un interes de a da o anume soluţie în dosar, punctând însă asupra faptului că este exclus ca judecătoarul să aibă un interes material. La termenul de ieri, avocaţii a doi dintre cei trei inculpaţi au solicitat în scris un nou termen de amânare, după ce au depus o cerere de strămutare a procesului la Înalta Curte de Casaţie. Este a doua încercare de strămutare a procesului, după ce apărătorul fostului director al minei, Aurelian Necula, a încercat strămutarea, însă solicitarea i-a fost respinsă. Acum este rândul avocaţilor lui Gheorghe Roşu  şi Dan Ştefan Ungur de a cere strămutarea, iar cererea va fi analizată pe data de 8 aprilie a.c.

Încă două părţi civile incluse în proces

O noutate în acest dosar este şi includerea altor două părţi civile, respectiv fiicele a doi dintre ortacii care au pierit în explozii. „S-a depus la dosar cerere din partea lui Daniela Frăţilă fiica lui Frăţilă Daniel (n.r. decedat în exploziile din 15 noiembrie 2008), prin care se solicită includerea în cauză în nume propriu. Din verificarea actelor dosarului, rezultă că în aceeaşi situaţie se află Lavinia Oana Alecsa, care a împlinit 18 ani şi pentru a întregi cadrul procesual, instanţa a decis din oficiu introducerea în cauză în nume propriu, a celor două, care vor fi citate la următorul termen”, a precizat judecătorul de la Petroşani. Un nou termen de judecată a fost fixat în această cauză, pentru data de 13 aprilie 2010.



 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

slag
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri! (II)
  • 13 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 15:07 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 15:07 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 15:07 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 15:07 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 15:07 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 15:07 ore.

    Starea vremii

    Ninsoare slabă -6°C Ninsoare slabă
    Ma Şanse de Zăpadă
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6
    Jo Şanse de Zăpadă
    -2/-10

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale