EvenimentFlash

Dosare penale pentru artificii

Andreea Lazăr

Patru hunedoreni s-au ales cu dosare penale, chiar în ultima zi a anului 2010. Aceştia au fost surprinşi de poliţişti în timp ce încercau să vândă mai multe artificii şi petarde, interzise de lege.

Unul dintre aceştia este din oraşul Haţeg şi a fost depistat de oamenii legii în Piaţa centrală din localitate. „În această cauză, urmează a se efectua cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere şi comercializare fără drept de obiecte pirotehnice, în timp ce, peste 90 de bucăţi de produse pirotehnice, aparţinând claselor I şi II, au fost ridicate în vederea confiscării”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspectorul Bogdan Niţu.

Alţi trei hunedoreni au fost prinşi comercializând obiecte pirotehnice în Piaţa centrală din Vulcan. De această dată, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi le-au întocmit celor trei dosare de cercetare penală pentru nerespectarea regimului materialelor explozive. De la aceştia, au fost confiscate 122 de rachete din clasa a II-a, 73 de jerbe cu scântei şi peste 600 de petarde.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura