Actualitate

Dormiţi liniştişi, dacã puteţi, agenţii comunitari vegheazã

02 Casial  8256
Nicolle Ebner
 
Pentru că mai tot timpul bat la uşi închise sau vorbesc la urechi surde la problemele lor şi deoarece, în cele mai multe cazuri, sesizările lor nu ajung la cei care sunt în măsură să le rezolve, pentru că funcţionarii le uită prin sertare, devenii apelează din ce în ce mai des la presă-“câinele de pază“ al societăţii.
Este şi cazul mai multor locuitori de pe Calea Zarandului, care s-au săturat să plătească taxe şi impozite, iar instituţiile statului să nu-şi facă datoria.
Gang transformat în toaletă publică…
De mai multă vreme, gangul dintre blocul “Casial” şi cel în care funcţionează restaurantul “Ardealul”, chiar la intrarea în reşedinţa de judeţ, s-a transformat într-o adevărată toaletă publică. Atât personalul laboratorului  medical care funcţionează în zonă, cât şi proprietarii apartamentelor sunt nevoiţi să suporte duhoarea (amplificată din cauza căldurii) emanată de “nevoile” lăsate la repezeală, în gang, de cetăţeni lipsiţi de bun simţ. Printre aceştia, şi clienţii unui chioşc ABC – transformat în birt nocturn – şi care nu respectă niciodată programul de linişte, deoarece se lucrează în regim nonstop. Aşa că, pe lângă duhoare, proprietarii sunt bombardaţi, până târziu în noapte cu scandaluri între beţivani sau râsetele vânzătoarelor curtate de insomniaci. Tot de o grămadă de vreme, pe zona verde din faţa blocului, lângă “chioşcul-birt” zace abandonată o rulotă, care nu numai că ocupă domeniul public, dar creează o imagine deloc lăudabilă pentru intrarea în oraş.

…poluare fonică
Sesizat de MESAGERUL HUNEDOREAN, viceprimarul Cosmin Costa a declarat că va face o verificare la faţa locului chiar astăzi. “Dacă rulota ocupă domeniul public în mod abuziv, va fi ridicată iar proprietarul, amendat. Cât despre poluarea fonică provenită de la chioşcul ABC, am mai încercat să-i surprindem, însă tot timpul când mergeam în control cu cei de la Protecţia Mediului, cineva de la mediu îi avertiza. Sper ca acum, odată cu schimbarea directorului Agenţiei pentru Protecţia Mediului, să acţionăm eficient. Vom analiza ce se poate face şi cu gangul transformat în toaletă publică”, a răspuns viceprimarul.
Întrebarea este, cât de vigilenţi sau eficienţi sunt poliţiştii comunitari, care au făcut cărare de când patrulează în acest sector şi care n-au văzut nici rulota şi n-au sesizat nici faptul că nu se respectă programul de linişte?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura