Donaţiile hunedorenilor au mobilat casele sinistraţilor

7 octombrie 2009 | Adauga un comentariu

02mircea molot (5)

 

Nicolle Ebner

Un număr de 10 familii sinistrate din Maramureş, rămase fără gospodării în urma inundaţiilor de la sfârşitul lunii iulie din 2008, s-au mutat în case noi, mobilate, ca urmare a campaniei de ajutorare demarate de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara (CJH), Mircea Ioan Moloţ (foto).
Mulţumiri din comuna Repedea-Maramureş
Ieri, Consiliul Local al comunei Repedea din judeţul Maramureş, a trimis către CJH o scrisoare de mulţumire, prin care anunţă încheierea construirii celor 10 case, ce vor fi repartizate cetăţenilor din comună, rămaşi fără un acoperiş deasupra capului. “De un real ajutor pentru familiile sinistrate a fost donaţia Consiliului Judeţean Hunedoara, care a constat în: 10 garnituri mobilier de dormitor, 10 garnituri mobilier de bucătărie, 40 de scaune, 10 frigidere, 10 aragazuri, obiecte sanitare pentru echiparea unui număr de 10 băi”, se arată în scrisoarea de mulţumire.
Consiliul Judeţean a dat tonul
Vă reamintim că, în luna august a anului trecut, la iniţiativa preşedintelui CJH, Mircea Ioan
Moloţ, a avut loc o amplă campanie de strângere de fonduri şi ajutoare pentru sinistraţii din Moldova şi Maramureş. Donaţiile în bani venite din partea cetăţenilor şi primăriilor din judeţ, inclusiv de la angajaţii CJH, care au cedat întregul fond de premiere pe luna iulie, iar conducerea CJH, indemnizaţia corespunzătoare lunii iulie, au fost strânse într-un cont umanitar. În luna august 2008, Mircea Ioan Moloţ afirma că banii strânşi în contul umanitar vor fi utilizaţi pentru cumpărarea mobilei destinate noilor case ce vor fi construite, de Guvern, pentru sinistraţi. Lucru care s-a şi întâmplat.
Pe lângă bani, hunedorenii au mai donat sinistraţilor 60 de tone de cereale, 400 kg de cartofi, 200 kg de alimente. În depozitele CJH s-au mai colectat 60 de tone de îmbrăcăminte şi 200 mc de cherestea, materiale care au fost trimise şi ele sinistraţilor din zonele amintite.

Publicat in: Actualitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Cu concursul lor şi din ignoranţa noastră…

Se apropie de final cei 20 de ani brucanieni, prezişi ca strict necesari, pentru ca populaţia din România să înveţe...

Pompierii duc apă la spitalul din Deva

Pompierii alimentează cu apă Spitalul de Urgenţă, dar şi Centrul de Dializă Deva. Dat fiind că în municipiu şi în...

Amenda lui Mutu, suspendatã

Impresarul Victor Becali a declarat că Tribunalul Federal al Elveţiei a dat o decizie de suspendare temporară a hotărârii TAS,...

Închide