Sport

Doi paşi înapoi la senioare, unul înainte la junioare

Ciprian Marinuţ

Echipa feminină de gimnastică a României a obţinut doar medalia de bronz la Campionatul European de la Birmingham, deşi la precedenta ediţie, de acum doi ani, cucerise titlul de campioană continentală. Viitorul pare totuşi să sune bine, întrucât junioarele au cucerit argintul la echipe şi alte trei medalii (aur, argint şi bronz) în finalele pe aparate.

O dublă ratare şi multe dureri

Aceasta ar fi, în esenţă, explicaţia paşilor greşiţi ai echipei de senioare a României. Gimnastele antrenate de Nicolae Forminte au concurat curat în calificări, unde au obţinut 166,800 puncte şi au intrat în finală de pe locul doi, după Rusia. Din păcate, la concursul care a contat cu adevărat, România a fost trădată de ratări şi dureri şi a obţinut un punctaj mai mic. Cu peste două puncte. A fost întâi, în chiar prima rotaţie, o dublă ratare la bârnă a Ralucăi Haidu (şi ea uşor accidentată). Apoi, durerile la gleznă şi palme provocate de problemele medicale ale liderei echipei Ana Porgras i-au adus note mai mici atât la paralele, cât şi la bârnă, decât în calificări. În fine, emoţiile Dianei Chelaru, care a fost la un pas de a abandona competiţia, după ce a căzut la antrenament de pe bârnă, au însemnat note mai slabe, ce au scăzut punctajul României la doar 164,975 puncte. Astfel, tricolorele Raluca Haidu, Amelia Racea, Ana Porgras, Diana Chelaru şi Cerasela Pătraşcu au fost devansate de Marea Britanie, care a acumulat 168,275 puncte. Titlul continental pe echipe a revenit, după opt ani, Rusiei, care a adunat 169,700 puncte. La ultima ediţie a Europenelor pe echipe, în 2008, în Franţa, România devenea campioană continentală. România a fost reprezentată în toate cele patru finale pe aparate, desfăşurate aseară, astfel: sărituri – Diana Chelaru şi Amelia Racea, paralele – Ana Porgras, sol – Diana Chelaru şi Amelia Racea, bârnă – Ana Porgras şi Raluca Haidu.

Patru medalii la junioare

Gimnastica românească a rămas în top prin echipa de junioare. Diana Bulimar, Larisa Iordache, Dorina Rusu, Beatrice Mărgărit (ambele Cetate Deva), Mădălina Neagu au obţinut medalia de argint la echipe, după Rusia. Gimnastele antrenate la Deva de colectivul tehnic coordonat de Gheorghe Orban au mai cucerit trei medalii în finalele pe aparate. Larisa Iordache a obţinut aurul la sol cu nota 14.275, la egalitate cu rusoaica Anastasia Grishina şi argintul la bârnă. În plus, Diana Bulimar a cucerit medalia de bronz la paralele, cu nota 13.575, după două rusoaice, Victoria Komova şi Anastasia Grishina, care au luat note peste 15. Vom reveni cu amănunte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura